A fost alertă la Giurgiu, unde pompierii au fost chemați de o femeie care, disperată, spunea că fiul, minor, ei nu îi răspunde la ușă. Salvatorii au intervenit imediat și au spart ușa apartamentului.
Un echipaj de pompieri a intervenit, marţi seara, la etajul 4 al unui bloc de locuinţe din Giurgiu după ce o femeie a solicitat sprijinul autorităţilor pentru că fiul ei, minor, nu-i deschide uşa de la apartament.
„În această seară, în jurul orei 19:30, pompierii giurgiuveni au fost solicitaţi să intervină în municipiul Giurgiu pentru deblocarea uşii unui apartament situat la etajul patru al unui bloc de locuinţe după ce o femeie a sunat la 112 pentru că fiul ei minor nu-i deschide uşa. La faţa locului s-au deplasat pompierii cu o autospecială de descarcerare, o autoplatformă pentru salvări de la înălţime şi o ambulanţă SMURD”, a declarat, pentru Agerpres, purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Monalisa Frâncu.
De asemenea, la locul solicitării a ajuns şi un echipaj din cadrul IPJ Giurgiu după ce femeia a spus că bate la uşa propriului apartament de mai mult timp, îşi sună copilul pe telefonul mobil şi acesta nu-i răspunde.
După desfăşurarea forţelor care au ajuns la faţa locului şi pentru că minorul tot nu răspundea la uşă, pompierii şi poliţiştii au intrat în apartament prin spargerea uşii, iar în interior a fost găsit un băiat în vârstă de 12 ani care a motivat că nu a deschis uşa din cauza faptului că ”folosea căştile şi nu a auzit ce se întâmpla”.