Pompieri din șase județe au fost mobilizați la operațiunile de stingere a incendiului și înlăturarea riscului de explozie la sonda de gaze din Satu Mare. Inspectorul general al IGSU, aflat la coordonarea acțiunilor din teren, a dispus dislocarea la locul incendiului a cinci motopompe de mare capacitate de la ISU Bihor, ISU Maramureș, ISU Satu Mare, ISU Sălaj și ISU Timiș, care s-au alăturat pompierilor de la ISU Satu Mare ce intervin și la această oră pentru asigurarea măsurilor de protecție la sonda aflată pe raza comunei sătmărene Moftin.
Incncendiul puternic care a izbucnit un incendiu la începutul acestei săptămâni pe raza comunei sătmărene Moftin nu a fost stins nici în a șasea zi de intervenție. În cursul zilei vineri, inspectorul general al IGSU, aflat la coordonarea acțiunilor din teren, a dispus dislocarea la locul incendiului a cinci motopompe de mare capacitate de la ISU Bihor, ISU Maramureș, ISU Satu Mare, ISU Sălaj și ISU Timiș. Totodată, o echipă de specialiști din IGSU a efectuat o recunoaștere la fața locului, în vederea amplasării acestor motopompe, care vor fi alimentate de la bazine de apă dispuse în apropiere.
IGSU transmite că, la fața locului, s-a amenajat zona pentru intervenție, prin consolidarea platformei astfel încât să nu permită împotmolirea autospecialelor, din cauza greutății. De asemenea, au fost pregătite mijloacele de protecție ale autospecialelor și personalului de intervenție împotriva temperaturilor ridicate de la fața locului.
Și în zilele următoare, echipajele de pompieri, împreună cu celelalte autorități, dar și experții convocați de către societatea care deține sonda, vor acționa, sub coordonarea inspectorului general al IGSU, pentru remedierea situației.
Autospeciale de la ISU Timiș pleacă în ajutorul colegilor de la Satu Mare