Pompier mâncat de urs, găsit în Brașov

Părți din cadavrul unui pompier, angajat al ISU Mureș, au fost găsite într-o zonă foarte greu accesibilă de lângă Râșnov, numită Valea Rea.

Cel mai probabil, omul a fost mâncat de urs. Nu este sigur dacă mai era în viață când a ajuns animalul lânga el. Descoperirea a fost făcuta în Muntii Bucegi, pe poteca Take Ionescu, între cabanele Diham și Mălăiești, scrie observatorulbv.ro. Actele și bagajele au fost găsite de o echipă formată din salvamontiști din Râșnov și militari din postul de Jandarmerie Montană. Două persoane au fost ucise şi alte 32 au fost atacate în ultimii doi ani de urşii din pădurile României, potrivit unui răspuns remis G4Media de către Ministerul Mediului. Potrivit ultimelor date oficiale, neactualizate din 2013, populaţia de urşi din ţara noastră ar avea în jur de 6.620 de exemplare.

În timp ce vânătorii susţin că dacă nu se va da drumul la vânătoare, numărul atacurilor dar şi cel al urşilor braconaţi sau otrăviţi va creşte alarmant de la un an la altul, ONG-iştii spun că situaţia este sub control şi, că de fapt, numărul vânătorilor din ţara noastră este prea mare în comparaţie cu vânatul existent. Autorităţile admit oarecum că numărul urşilor din România ridică probleme serioase, drept pentru care, spun că în perioada următoare vor lua mai multe măsuri pentru conservarea populaţiei dar şi pentru diminuarea atacurilor urşilor asupra populaţiei.

Singura măsură concretă în interesul securităţii populaţiei şi în scopul prevenirii unor daune importante, a fost luată de către Ministerul Mediului în 2017. Atunci acesta a emis un ordin care prevede numărul maxim de derogări aplicabile la nivel naţional în cazul speciilor de urs şi lup: ursus artos – 140 de exemplare, canis lupus – 97 de exemplare. Potrivit WWF România, care face referie la cel mai recent raport al International Union for Conservation of Nature (IUCN), în prezent, în Europa (exceptând Rusia) mai trăiesc aproape 15.400 urși bruni, grupați în 10 populații.

Cea mai extinsă populație e în regiunea Munților Carpați și numără peste 8.000 de exemplare. Urșii mai trăiesc în număr relativ mare în Scandinavia și Munții Dinarici-Munții Pindus (peste 3000 de exemplare în fiecare zonă), în vreme ce restul populațiilor sunt cu mult mai mici, de la 700 de indivizi în regiunea baltică, la numai 37 de exemplare în Alpi. În unele țări (Austria) sau regiuni (Alpii Elvețieni), specia a dispărut complet.