Polul extremist în UE, cu aproape un deceniu în urmă. Ce partide și ce pondere au avut acestea în promovarea extremismului în UE?
Polul extremist în UE, cu aproape un deceniu în urmă. Ce partide și ce pondere au avut acestea în promovarea extremismului în UE?
Olanda, Franţa , Marea Britanie, Spania care de la un timp, reclamă pericolul musulman au avut imperii coloniale care adus în metropole elite ale coloniilor dar şi forţă de muncă ieftină. În timpul “Războiului Rece”, Vestul chiar se lăuda cu libertatea existentă astăzi.
Polul extremist - forțe componente
În 2014, s-a conturat în Parlamentul European un grup numit Europa Naţiunilor şi Libertăţilor format din: Partidul Libertăţii din Olanda, Partidul Libertăţii din Austria, Partidul Lega Nord din Italia, Partidul Naţional din Slovacia, Partidul Democrat din Suedia, Partidul Independent al Marii Britanii (UKIP). Un alt partid extremist este şi “Vlaams Belang-Interesul Flamand”, condus de Filip Dewinter.
În Ungaria, se manifesta Partidul Jobbik, în Grecia, Partidul “Zorii Aurii”, “Adevăraţii Finlandezi în Finlanda”. În state care fac parte din spaţiul Schengen dar nu au calitate de membri ai Uniunii Europene, au activat și activează forțe extremiste: Partidul Progresului din Norvegia şi UDC în Elveţia.
Polul extremist -discursuri
La 21 ianuarie 2015, liderul Partidului Libertăţii din Olanda, Geerd Wilders a ţinut un discurs la New York, în care practice desfiinţa rolul Uniunii Europene, considerând că doar Statele Unite ale Americii ar fi capabile să menţină libertatea în lume. Discursul său scoate în evidenţă pericolul musulman, însă falsifică adevărul. Practic, uită să menţioneze că tocmai această libertate şi dorinţa de a avea forţă de muncă ieftină au determinat migraţia treptată a musulmanilor şi a altor grupuri în statele europene:
“Vin în America cu o misiune. Nu este totul bine în lumea veche. Se conturează un imens pericol şi este foarte greu să fii optimist.
S-ar putea să ne aflăm în faza finală a islamizării Europei. Acesta nu este numai un pericol actual şi transparent pentru însuşi viitorul Europei, ci un pericol pentru America şi pentru întreaga supravieţuire a Vestului. Statele Unite constituie ultimul bastion al civilizaţiei apusene care ar înfrunta o Europă islamică (…)Europa, pe care dumneavoastră o cunoaşteţi, este în schimbare. (…)Este o lume a eşarfelor pe cap, o lume în care femeile se preumblă într-o ţinută în care nu li se vede faţa şi cu o droaie de copii dupăele, iar soţii lor sau dacă preferaţi proprietarii lor de sclavi, păşesc cu trei paşi înaintea lor.Ai moschei la multe colţuri de stradă (…)
Multe oraşe europene sunt deja pe un sfert musulmanizate: luaţi doar Amsterdamul, Marsilia sau Malmo în Suedia. În multe oraşe, majoritatea populaţiei sub 18 ani este musulmană.Parisul este acum înconjurat de un cerc de cartiere musulmane (…)În Franţa, profesorii de şcoală sunt îndrumaţi să evite autorii care sunt consideraţi "ofensivi" musulmanilor, inclusiv Voltaire şi Diderot; acelaşi lucru este valabil şi pentru Darwin .Istoria Holocaustului nu mai poate fi predată în şcoală din cauaza sensibilităţii musulmane.
În Anglia, tribunalele "Sharia" fac acum parte oficial din sistemul legislativ britanic.
(…)Musulmanii cer să "li se arate respect", iar noi le arătăm acest respect: avem sărbători musulmane oficiale de stat. Procurorul General creştin-democrat tinde să accepte "sharia" dacă există o majoritate musulmană. Avem miniştri, membri de cabinet, cu paşapoarte de Maroc şi Turcia. Cererile musulmane sunt susţinute de comportări nelegale, mergând de la crime mărunte şi violenţe întâmplătoare, de exemplu contra lucrătorilor pe ambulanţe şi şoferi de autobuz, până la răzmeriţe pe scară redusă (…)”.Israelul înfruntă linia de luptă a jihadului la fel ca şi Kaşmirul, Kosovo, Filipinele, Sudul Tailandei, Darfur în Sudan sau Libanul.
Israelul este pur şi simplu în cale. Aşa cum a fost şi Berlinul de Vest în timpul războiului rece.
În ţara mea, în Olanda, 60% din populaţie consideră imigrarea în masă a musulmanilor, drept greşeala politică numărul unu de la al doilea război mondial încoace. Şi alţi 60 % consideră Islamul ca cel mai mare pericol. Luminile se pot stinge în Europa mai repede decât vă puteţi imagina.
O Europă islamică înseamnă o Europă fără libertate şi democraţie, un deşert economic, un coşmar intelectual şi o pierdere de putere militară pentru America , deoarece aliaţii săi se vor transforma în duşmani, duşmani cu bombe atomice. Cu o Europă islamică, America va trebui singură să apere moştenirea Romei, a Atenei şi a Ierusalimului. Dragi prieteni, libertatea este cel mai preţios cadou”.
Totuşi, Gerd Wilders a pierdut alegerile din Olanda, majoritatea olandezilor votând pentru continuarea parcursului European al ţării lor.
Polul extremist în UE. Francezii doresc un singur tip de politică
Marine le Pen, liderul Frontului Naţional din Franţa a declarat în 2014: “Francezii doresc un singur tip de politică:unul adoptat de francezi. Ei nu mai vor să se supuna unor politici necunoscute, venite din exterior. Noi trebuie să construim o altă Europă, una liberă, cu naţiuni suverane şi cooperare deschisă. Datorită incompetenţei liderilor noştri şi a politicilor slabe Germania a ajuns inima UE, dar Franţa îşi va lua revanşa. Rezultatele alegerilor nu spun altceva decât o negare masivă a UE”.
Se poate vedea, cum de aproape un deceniu, discursurile extremiştilor de dreapta par se apropie de retorica xenofobă a nazismului hitlerist şi fascismului italian.