Autoritățile de mediu din nordul României au intrat în alertă, după ce o mină de cupru din zona orașului Broșteni, județul Suceava s-a prăbușit. În timpul acestui fenomen, apa din lacul de acumulare a unei halde de steril s-a scurt în apa râului Bistrița.
Apele Române au transmis că după această prăbușire, care a avut loc sâmbătă după amiaza, unda de poluare se propagă pe raza judeţelor Suceava şi Neamţ, pe cursul râului Bistrița.
De asemenea, calitatea apei s-a degradat brusc, pe o scară de la trei la cinci, și a fost interzisă pentru consumul uman.
”Nivelul crescut al debitului râului Bistrita asigură diluţia. Au fost anunţaţi reprezentanţii Hidroelectrica pentru a prelua o parte şi în Izvorul Muntelui”, au transmis, duminică, reprezentanţii AN Apele Române.
Orașele și localitățile din cele două județe nu sunt afectate, deoarece alimentarea cu apă să face din surse de adâncime, și nu din apa râului Bistrița.
Apa râului Bistrița este puternic poluată
Analizele efectuate de specialiștii de la Apele Române, care au analizat probele de apă prelevare din locul unde a avut loc poluarea râului, arată că ”sunt constată faptul ca apele din mină evacuate din galeria Isipoaia sunt puternic impurificate în special cu metale, constatându-se depăşiri mari la indicatori faţă de limitele prevăzute în HG 352/2005”.
”Concentraţiile mari de metale determinate în apele de mină, cât şi debitul mare al evacuării au condus la poluarea râului Bistriţa, calitatea apei râului degradându-se de la clasa a III-a de calitate în amonte, la clasa a V-a de calitate în aval de confluenţa de apele de mină. Calitatea apei râului Bistriţa se menţine în clasa a V-a şi la 1,5 Km în aval de sursa de poluare, clasă dată de indicatorul fier. La aproximativ 5 Km aval de sursa de poluare, calitatea râului Bistriţa se îmbunătăţeşte, din buletinul de analize rezultând că acesta are clasa a IV-a de calitate, deoarece concentraţiile de metale analizate au scăzut”, a mai transmis instituţia.
Există depăşiri ale concentraţiilor pentru fier, zinc şi cupru din cauza poluării cu ape de mină de pe râul Bistriţa.
Populaţia este sfătuită să nu folosească apa din râu pentru animale sau în alte scopuri.
Ce s-a întâmplat la mina de la Isipoaia
Din cauza acestei poluari masive, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, a convocat, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU).
”Şedinţa extraordinară a C.M.S.U a avut loc ca urmare a producerii fenomenului de poluare observat pe râul Bistriţa, în cursul serii de 13.05.2023, pe raza oraşului Broşteni, în zona localităţii Holda, unde apa prezenta o culoare cărămizie, specifică poluării cu ape de mină. În urma verificărilor efectuate de lucrătorii de la Sistemul de Gospodărire a Apelor din zona Broşteni s-a constatat că sursa de poluare este fosta platformă minieră Isipoaia, din incinta căreia se scurg ape de coloratură cărămizie”, se precizează într-un comunicat al Ministerului Mediului.