Polițiștii din Timișoara sunt în alertă de Cod roșu! Caută un criminal periculos

Un caz care a cutremurat orașul Timișoara a plasat întreaga Poliție și Jandarmerie din județ în alertă maximă!

Cadavrul unui tânăr a fost găsit în zona Stației CFR Timișoara, de către un trecător, într-o baltă de sânge. Crima a avut loc în cursul nopții de miercuri spre joi, apelul la 112 fiind înregistrat în jurul orei patru dimineața.

La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj de la Poliția Transporturi Feroviare, care se afla la câteva sute de metri de locul indicat și un echipaj de ambulanță. Din primele informații, medicii au constatat faptul că tânărul era mort și prezența urmele unei înjunghieri, hemoragia fiind una masivă.

Polițiștii au demarat imediat o anchetă și au cerut ajutorul colegilor lor de la Serviciul de Investigații Criminale și de la Poliția Criminalistică. Medicul legist care a mers la fața locului a constatat că decesul s-a produs din cauza hemoragiei masive. Cadavrul a fost luat și dus la Institutul de Medicină Legală din Timișoara unde urmează să fie autopsiat, pentru a se stabili cauza exactă a morții.

Ciudat este faptul că în apropierea locului crimei există un bar care era deschis la ora respectivă. Audiați de polițiști, barmanul și câțiva clienți au spus că nu au auzit nimic și că victima nu fusese în barul respectiv în noaptea cu pricina.

Ancheta este îngreunată de faptul că persoana găsită decedată nu avea acte de identitate asupra ei. Acum se fac cercetări în bazele de date ale Poliției Naționale pentru identificarea persoanei, după care se va stabili modul de acțiune al anchetei.

Surse din cadrul Poliției Timișoara susțin că acest caz poate duce la unul foarte complicat, criminalul putând fi un psihopat care ucide la întâmplare. ”Vom merge pe tâlhărie urmată de moartea victimei sau omor calificat. După ce stabilim cine este victima, putem creiona un cerc de suspecți și putem trece la acțiune. Dacă de aici nu va rezulta nimic, atunci vom merge pe varianta cu psihopatul, ceea ce înseamnă că avem de a face cu o persoană care ucide la întâmplare. Vom studia toate camerele de luat vederi din zona respectivă”, a spus un polițist din Timișoara.