Punct final în scandalul romilor din Lugoj, unde clanurile Căldăraș se războiesc de mai bine de un an. De-a lungul timpului romii s-au amenințat cu săbii și au tras focuri de armă asupra caselor rivalilor, iar la un moment dat au vandalizat mai multe mașini. Polițiștii timișeni au stability acum că armele descoperite în vară, cu ocazia unor percheziții la unul din romi, nu îi aparținuseră acestuia, ci au fost ”plantate” pentru a-i crea probleme.
Pe 28 iulie a.c., polițiștii din Lugoj, în baza mandatului emis de Judecătoria Lugoj, au efectuat o percheziție la locuința unui bărbat de 38 de ani, din Lugoj.
În urma percheziției, polițiștii au descoperit la Nicolae Căldăraș două pistoale cu glonț, letale, și lea-u ridicat pentru verificări.
”Din investigațiile și expertizele efectuate, polițiștii au constatat că cele două arme ar aparține unui alt bărbat, de 41 de ani”, arată oamenii legii.
Mai exact, pistoalele sunt ale lui Baloo, Costa Căldăraș pe numele spu, care a apelat la Ionică Crețu, un tânăr de 20 de ani, ca să plaseze cele două arme în locuința respectivă, cu scopul de a induce in eroare organele judiciare.
”În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunilor de nerespectarea regimului armelor și munitiilor și inducerea in eroare a organelor judiciare. Azi, 6 decembrie a.c., pe numele bărbatului de 41 de ani, magistrații au emis un mandat de arestare preventivă pe o perioada de 30 de zile, urmând a fi introdus în Arestul IPJ Timiș”, au mai transmis polițiștii.