În urma unei activități de prevenire a infracțiunilor de furt din locuință, polițiștii Secției de Poliție Rurală Nr. 3 Bolintin Vale, localitatea unde, în noaptea de 2 spre noiembrie a fost spartă casa ministrului Ecomomiei, Nicolae Bădălău, au purtat discuții cu proprietarii zonelor rezidențiale despre metodele de autoprotecție pe care aceștia ar trebui să le folosească pentru a-și proteja locuința și bunurile.
La acțiunea la care au participat și polițiști ai Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, din cadrul IPJ Giurgiu, proprietarii au fost sfătuiți să își consolideze gardurile, să își securizeze ferestrele și a ușile cu sisteme antiefracție, să aibă iluminarea corespunzătoare exterioară a locuințeim, să își instaleze cel puțin unui sistem de alarmă.
În plus, polițiștii au specificat faptul că și prezența unui câine de pază poate împiedica săvârșirea unei infracțiuni de furt din locuință. Acțiunea de prevenire a vizat, în principal, un cartier rezidențial din comuna Joița, aflată la doar 17 kilometri de Bolintin Vale.
Oamenii legii susțin că, deși în cartierele în care polițiștii au acționat au avut loc furturi din locuințe, puțini dintre locatari dețin sisteme de alarmă sau sisteme video de supraveghere.