La mai bine de o săptămână de când un sindicalist a pus tirul pe conducerea IPJ Timiș, aceasta reacționează. Luni seara, Biroul de Presă al Poliției Timiș a făcut precizări despre destituirea agentului Valer Kovacs, liderul de sindicat al filialei Timiș a Sindicatului Național al Polițiștilor din România DECUS.
Polițistul a devenit cunoscut opiniei publice pentru că a vorbit despre planul de amenzi impus în starea de urgență. El mai susține faptul că a fost ”executat” la ordinul inspectorului șef al IPJ Timiș, ca răzbunare, după ce, într-o scrisoare deschisă transmisă în data de 11 aprilie premierului Ludovic Orban, reclama faptul că sunt şefi din Poliţie care fac presiuni asupra poliţiştilor pentru amendarea populaţiei în baza ordonanţelor militare.
”Încă se merge pe principiul cine are mai multe sancţiuni. Aceste lucruri le pot dovedi cu mesajele primite de la superiori, în condiţiile în care domnul Despescu a transmis clar în videoconferinţă să mergem pe prevenire. Competiţia de sancţiuni trebuie să dispară pentru totdeauna. Menirea unui poliţist este de prevenire. Un poliţist bun este cel care previne, nu cel care aplică sancţiuni la tot ce mişcă să iasă în evidenţă”, afirma Kovacs în scrisoarea deschisă transmisă premierului.
La mai bine de o lună distanță, Compartimentul Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș transmite că destituirea agentului Valer Kovacs are la bază o serie de abateri, săvârșite atât pe durata anului trecut, 2019, cât și anul acesta, fapte pentru care acesta a fost cercetat disciplinar, nicidecum cele susținute de omul legii.
”La data de 13 mai 2020, a fost emis actul administrativ prin care s-a dispus destituirea din poliție a unui polițist, ca urmare a încălcării prevederilor Statutului Polițistului și Codului de Etică și Deontologie.
În perioada 2019 - 2020, faptele sâvărșite de către agentul de poliție, au făcut obiectul verificărilor structurii de control intern, cercetărilor prealabile și după caz a analizelor consiliului de disciplină, fiind aplicate gradual 6 sancțiuni disciplinare în temeiul prevederilor Legii nr. 360 din 2002 privind statutul polițistului cu modificările și completările ulterioare.
Precizăm faptul că trei dintre faptele reținute au fost săvârșite pe timpul stării de urgență, fiind urmată procedura și termenele stabilite de OUG nr. 36 din 26 martie 2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru adoptarea unor măsuri pe timpul stării de urgenţă instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.
Menționam faptul că, ultima sancțiune dispusă, cea de destituire din poliție, a fost din cauza comportamentului necorespunzător și neglijența în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, constând în aceea că agentul de poliție a executat serviciul de patrulare și s-a prezentat la sediul I.P.J. Timiș, cu ocazia citării acestuia la Consiliul de Disciplină, cu armamentul personal asupra sa.
În această situație procedura disciplinară a fost declanșată în timp ce polițistul se afla în activitate și a fost continuată conform OUG nr. 36 din 26 martie 2020. În acest context polițistul a fost și sancționat contravențional, fiindu-i anulat dreptul de a deține armament conform prevederilor legii 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor.
Anterior aplicării sancțiunii destituirii din politie, a fost consultat Consiliul de Conducere al I.P.J. Timiș, structură formată din personal cu funcții de conducere, iar punctul de vedere univoc exprimat a fost că polițistul a dat dovadă de un comportament nedemn și ireconciliabil cu profesia de polițist”, transmite IPJ Timiș.
Conform regulamentului, niciun polițist nu are dreptul să folosească arma personală în locul celei de serviciu în timpul programului de lucru, au explicat reprezentanții Poliției Timiș, la solicitarea Evz.ro. Poliția Timiș nu a putu însă oferi detalii cu privire la cele trei abateri săvârșite de agentul Kovacs anterior ultimelor constatate pe durata stării de urgență, acestea intrând sub incidența datelor cu caracter personal.
Sursa foto: Facebook / Kovacs Valer - Demnitate și onoare