Un polițist din Ostrov a ajuns la spital întrucât a fost lovit de un autoturism, în timp ce se afla la serviciu.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, 9 spre 10 septembrie, în jurul orei 20.30, un autovehicul a fost tras pe dreapta în vederea efectuării unui control specific.
Numai că şoferul s-ar fi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice și a refuzat să coopereze, menționează replicaonline.ro.
Mai mult, șoferul a accelerat şi l-a accidentat pe poliţist. Victima a fost transportată la spital, având un membru inferior fracturat. Din fericire, se află în afara oricărui pericol. În urma evenimentului polițiștii au desfășurat o acțiune de amploare, iar suspectul a fost prins. Momentan șoferul este cercetat pentru ultraj, urmând a se stabili cu exactitate încadrarea juridică.