Poliţist închis fără apărare

Emil Turc vrea să fie achitat de acuzaţia de luare de mită.

După ce a executat un an şi patru luni de închisoare, un fost poliţist clujean reia calea justiţiei ca să-şi dovedească nevinovăţia. În urmă cu două zile, ofiţerul de poliţie Emil Turc a avut o nouă primă înfăţişare la Curtea de Apel Cluj după ce el a câştigat, în primăvară, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie rejudecarea procesului în care a fost condamnat la doi ani de închisoare.

Magistraţii ICCJ au ajuns la concluzia că judecătorii de la Curtea de Apel Cluj i-au încălcat ofiţerului de poliţie Emil Turc dreptul la apărare şi au refuzat să audieze martori importanţi în proces. Drept urmare, poliţistul a fost privat de libertate între 9 decembrie 2006 şi 28 martie 2008, adică timp de un an şi patru luni din cei doi de condamnare, conform legii, în penitenciarele din Timişoara, Gherla şi Jilava. În urma rejudecării, sentinţa poate fi menţinută sau Turc poate fi achitat, caz în care el are dreptul legal să solicite daune statului român.   Acuzaţii neprobate în dosar

Emil Turc era şeful zonei de poliţie Iara din judeţul Cluj şi coordona 12 posturi. Fostul inspector principal a fost acuzat de luare de mită într-un dosar unde probele „scârţâie“ şi nicio declaraţie a celor implicaţi nu se potriveşte una cu cealaltă. Curtea de Apel Cluj l-a condamnat pe Emil Turc, în prima fază, la şapte luni de închisoare cu suspendare, dar pedeapsa a fost ulterior majorată la doi ani.

Poliţistul a fost cercetat de DNA Cluj sub acuzaţia de luare de mită şi în 2004, când procurorii au închis cazul din lipsă de probe. Ulterior, în 2006, Turc a fost acuzat că ar fi primit suma de 500 de dolari de la Vasile Todor, un localnic din comuna clujeană Iara. Despre Todor, DNA spune că nu are antecedente penale, dar cazierul acestuia arată că a fost condamnat de cinci ori. Declaraţii cap în cap

Acuzaţia de luare de mită are la bază un control rutier efectuat de poliţiştii de la Iara, pe data de 6 aprilie 2002. În acea zi, poliţiştii au oprit o maşină condusă de un minor, Claudiu Cordiş. În dreapta şoferului era Vasile Todor, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, iar pe bancheta din spate alt martor, Cosmin Drăgan.

Vasile Todor a declarat că la postul de poliţie i-a arătat lui Emil Turc degetele de la o mână, ceea ce înseamnă 500 de dolari pentru ca totul să se muşamalizeze. Poliţistul spune că el a trecut pe la post doar 10 minute şi că nu l-a văzut pe Vasile Todor. În faţa judecătorului de la Curtea de Apel Cluj, Todor a declarat că în afara gestului cu mâna i-a spus şi textual poliţistului că îi dă cei 500 de dolari, de faţă fiind martorul Cosmin Drăgan. În replică, martorul spune în declaraţia sa că nu l-a auzit sau văzut pe ofiţerul Turc să fi discutat cu Todor Vasile.

CONTRAZICERI

Harababura din sentinţa Curţii de Apel Cluj

Judecătoarea Delia Purice a declarat pentru EVZ că are convingerea că Emil Turc este vinovat şi că sentinţa pe care a pronunţat-o are la bază probele de la dosar. Aceasta arată că apărarea lui Turc este combătută de declaraţia agentului Mircea Burcă: „Îmi amintesc că la această acţiune au participat următorii poliţişti: Nădăşan Melian, Mihăşan Mihai şi Turc Emil, ofiţer instructor de zonă“. Emil Turc spune însă că aceste referiri nu se regăsesc în dosarul de judecată. Declaraţia poliţistului Burcă nu conţine însă nicio referire la participarea lui Turc la acţiunea de control: „Au participat în mod cert ofiţerul Nădăşan, subofiţerul Mihăşan Mihai. Ştiu în mod sigur că a mai participat însă Marius David“.

În plus, Marius David susţine că el a fost cel care l-a audiat pe Cosmin Drăgan împreună cu Mircea Burcă, în neconcordanţă cu declaraţia martorului Cosmin Drăgan, care spune că a fost audiat de către Emil Turc. Şeful postului de la Iara, ofiţerul Melian Nădăşan, a declarat că Turc nu a rămas niciodată singur cu denunţătorul Vasile Todor. Mai mult, chiar tatăl şoferului minor îşi contrazice fiul în declaraţii. „Precizez că inculpatul Turc nu se afla în Postul de Poliţie Iara, respectiv în încăperea în care am intrat eu“, spune Gavrilă Cordiş.