Şoferul care a LOVIT cu maşina un poliţist, arestat

Un poliţist de la Poliţia Rutieră Bucureşti a fost lovit aseară de către un şofer pe care încerca să-l oprească în trafic. Şoferul a fost arestat.

UPDATE. Şoferul a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. Agentul de poliţie se află în afara oricărui pericol. Incidentul s-a produs în cartierul Militari, unde doi agenţi ai Brigăzii Rutiere Bucureşti, au observat un autoturism BMW, în care se aflau două persoane, care a trecut pe culoarea roşie a semaforului. Agenţii i-au făcut şoferului semn să tragă pe dreapta, acesta încetinând iniţial, pentru ca apoi, când a ajuns în dreptului unuia dintre poliţişt, să accelereze şi să-l lovească pe acesta.  Poliţiştul rănit a fost transportat la spital, unde medicii au constatat că avea leziuni la nivelul braţului şi a piciorului drept şi multiple plăgi provocate de cioburi. Poliţiştii au urmărit maşina agresorului, aceasta fiind descoperită într-o parcare din spatele unui bloc de pe strada Preciziei, iar cei doi ocupanţi ai autoturismului se ascundeau pe terasa blocului respectiv. Şoferul maşinii nu avea permis de conducere şi este cercetat pentru infracţiunile de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav şi conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere. El va fi prezentat astăzi magistraşilor cu propunere de arestare preventivă.