Rusia a dus tot războiul de până acum pe teritoriul Ucrainei, dar lucrurile par să se schimbe după ultimul transport de ajutoare militare din Statele Unite. Și, foarte important, nu e nevoie de luni întregi pentru antrenamente.
Armamentul respectiv, bombe cu diametru redus lansate de la sol (Ground-Launched Smaller Diameter Bomb, cunoscut sub inițialele GLSDB, n. red.) este compus dintr-o bombă de mare precizie, având o greutate de 115 kg., atașată unui motor de rachetă și trimisă printr-un lansator aflat la sol Administrația Biden oferă Ucrainei o nouă bombă cu rază lungă de acțiune, care se înscrie în ajutorul în valoare de $2,2 miliarde, anunțat vineri, dar noua armă nu va ajunge la destinație decât mult mai târziu, în cursul acestui an.
Arma (cunoscută prescurtat prin inițialele GLSDB, n. red.) este compusă dintr-o bombă de mare precizie, în greutate de 115 kg., atașată unui motor de rachetă și trimisă printr-un lansator de la sol. În mod normal, o asemenea bombă este lansată din aer, iar versiunea cu lansare terestră încă nu există în inventarul armatei SUA. Contractanților americani din sectorul apărării le-ar putea trebui până la nouă luni ca să facă modificările necesare, scrie politico.com.
Restul ajutorului include arme aflate în stocurile SUA, precum și fonduri în vederea unor contracte convenite prin USAI (Ukraine Security Assistance Initiative – Inițiativa pentru Asistență destinată Ucrainei în domeniul Securității, n. red.) – un birou înființat de Congres pentru finanțarea ajutoarelor destinate Ucrainei. Noul pachet de ajutoare mai cuprinde piese de schimb și muniție destinate sistemelor de apărare aeriană – extrem de importante în distrugerea dronelor rusești și în respingerea atacurilor cu rachete asupra unor obiective civile de pe teritoriul Ucrainei.
Războiul din Ucraina
Forțele ruse și-au strămutat o parte din centrele lor cele mai importante de comandă și control, astfel încât ele să nu poată fi atinse de actualele rachete din Ucraina, asta iritându-i pe șefii militari de la Kiev, care ceruseră muniții cu o mai mare rază de acțiune pentru a-și putea continua ofensiva.
În principal, ei au cerut Sisteme Armate de Rachete Tactice (ATMS), fabricate în SUA, care au o rază de aproximativ 300 km. Dar Administrația Biden a spus că asemenea arme ies din discuție, temându-se că Ucraina le va folosi ca să atace obiective de pe teritoriul Rusiei.
Noile rachete anunțate vineri, care pot parcurge o distanță de peste 120 km., vor ajuta forțele ucrainene „în operațiunile de apărare a țării și în vederea recuperării teritoriilor lor din zonele ocupate de ruși”, le-a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Pat Ryder.
Totuși, aceste arme nu vor proveni din stocurile actuale americane, asta însemnând că vor trece câteva luni până când Boeing și guvernul SUA se vor înțelege asupra termenilor contractului și le vor trimite pe câmpul de luptă. În consecință, ele nu vor ajunge până la ofensivele pe o vreme mai caldă, pe care Ucraina le plănuiește pentru acest an.
O asemenea bombă nu poate fi lansată de niciuna dintre aparaturile de care dispune acum Ucraina
O altă problemă este faptul că o asemenea bombă nu poate fi lansată de niciuna dintre aparaturile de care dispune acum Ucraina. De mai multe luni, proiectanții ucraineni se căznesc să modernizeze lansatoarele de la sol.
Spre dezamăgirea unora dintre oficialii de la Kiev, ultimele câteva tranșe de ajutoare nu au inclus o asemenea armă.
Dar mulți de pe Colina Capitoliului (sediul Congresului SUA, n. red.) se arată chiar doritori să trimită în Ucraina armament cu o mai lungă rază de acțiune, împreună cu tancuri și alte tipuri de arme. Un consilier marcant din Congres a susținut că administrația a continuat procesul de aprobare a ajutoarelor deși a trebuit să depășească „dificultățile de gândire vizând distanțele și dinamica” randamentului unor arme cu o rază mai lungă, din cauză că ele trebuiau să fie modernizate.
„E o perioadă de timp care se măsoară în luni”, a mai spus consilierul, referindu-se la adaptarea unei arme ca să poată deveni lansatoare de la sol. Consilierul a rugat să nu i se spună numele ca să poată vorbi deschis.
Președintele Comisiei pentru serviciile armate din Congresul SUA, Mike Rogers (republican de Alabama) a acuzat Administrația Biden că tergiversează lucrurile în privința utilării Ucrainei cu asemenea sisteme.
„Armamentul de tip GLSBD ar fi trebuit aprobat încă din toamna trecută”, a subliniat Rogers într-o declarație recentă. „Fiecare zi fără aprobare este o zi care amână ajungerea armamentului pe mâna unui ucrainean gata să omoare un rus”. (Rador)