Vaticanul a făcut, astăzi, un anunț în care se preciza că Papa Benedict al XVI-lea s-a adresat politicienilor catolici, în încercarea de a-i determina să susțină interzicerea avortului, informează AP.
În cadrul discuțiilor cu ușile închise avute cu purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Nancy Pelosi, Suveranul Pontif a subliniat că politicienii au datoria de a proteja viața ”în toate fazele ei de dezvoltare”.
Nancy Pelosi este catolică și o foarte cunoscută militantă pentru avort. "Demnitatea umană, valoarea principală a întregii doctrine bisericeşti, implică, în primul rând, respect pentru viaţă, de la concepţia şi până la sfârşitul acesteia pe cale naturală", este formularea folosită de Papa Benedict de fiecare dată când își exprimă dezacordul față de libertatea avortului.
Suveranul Pontif duce o luptă acerbă pentru abolirea avortului în țările cu populație preponderent catolică. La începutul lunii, acesta a întreprins o vizită în Spania, țară care intenţionează o relaxare a legislaţiei avorturilor.