Politicienii români au fost parodiați de nenumărate ori de-a lungul timpului din cauza declarațiilor „spumoase” pe care le-au. Însă, câteva „momente de aur” i-au avut în prim plan pe Elena Udrea, Traian Băsescu sau Emil Boc. Bineînțeles că nici Klaus Iohannis nu a scăpat.
Mai mulți politicieni din țară au ajuns ţinta unei serii întregi de ironii după declaraţiile făcute. Jurnaliștii și vloggerii au reinventat hituri pentru a naşte imnuri politice, fie i-au parodiat pe aceștia. Românii s-au amuzat copios și au realizat lista celor mai ironizați oficiali.
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis a ajuns viral după declarațiile din timpul campaniei pentru prezidenţiale. Glumele au pornit de la afirmaţiile sale despre cele şase case pe care le deţine în Sibiu. „Cele șase case nu sunt șase case. Sunt casa în care locuiesc, două case foarte mici, cu câte 2 camere, și restul sunt apartamente. Nu este o avere, nu știu ce-și imaginează lumea că am acolo niște palate. Sunt șase locuințe, dar ele toate la un loc sunt cât un apartament de București”, a afirmat Klaus Iohannis în legătură cu proprietățile pe care le deține în comun cu soția sa.
Internauții s-au amuzat copios și au făcut „Imnul lui Klaus – 6 case – Iohannis”. Președintele României a fost în centrul atenției și din cauza stilului cu care vorbește. Actorul Mihai Bendeac l-a imitat pe acesta într-o parodie în care recită „Somnoroase păsărele”.
Mihai Bendeac a postat pe Youtube un clip în care „Klaus Iohannis recită Somnoroase păsărele”.
Traian Băsescu
Nici fostul președinte nu a scăpat de glume. Jurnaliştii de la Academia Caţavencu au făcut o parodie la adresa lui Traian Băsescu. Mai mulţi lideri ai lumii au fost suprinşi în timp ce vorbesc, aparent, despre Traian Băsescu. Dialogul este unul foarte amuzant.
La două zile după ce preşedintele Traian Băsescu a dat publicităţii înregistrarea consultărilor de la Cotroceni pe tema reducerii CAS, la care au participat premierul Ponta şi ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, jurnaliștii au scos o parodie video, pe acordurile melodiei ”K la meteo”, cântată de Andra şi What’s Up.
Jurnaliştii de la Caţavencii s-au inspirat și din Imnul Referendumului. Ei au scos piesa „Nu mi-e frică de Beau-Beau”.
Elena Udrea
O scenetă difuzată la emisiunea „Starea Nației” de pe TVR 1 nu l-a lăsat indiferent pe Robert Turcescu.
Dragoş Pătraru, realizatorul emisiunii de pamflet „Starea Nației”, a făcut o parodie după melodia care reprezenta România la Eurovision. Acesta și-a pus o perucă blondă cu breton și a lăsat de înțeles că este Elena Udrea. Parodia intitulată „Hit Euroevaziune: Să fur de la capăt” l-a făcut pe Robert Turcescu să nu mai plătească abonamentul la TVR.
Elena Udrea nu a scăpat ușor. În timp ce aceasta era în procese, internauții scoteau parodia „Nu plânge, Leană!”. Un român și-a imaginat ce i-ar spune Laura Codruța Kovesi, procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, Elenei Udrea. Filmarea a reușit să adune peste 300.000 de vizualizări.
Adrian Năstase
Condamnarea lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare l-a făcut pe artistul Ioan Gyuri Pascu să compună o parodie după melodia celor de la Holograf.
Badala evocă mărirea şi decăderea lui Adrian Năstase, în termeni comici. Perioada dificilă a politicianului este asociată cu melodia lui Holograf, „Cât de departe”.
Dan Voiculescu
Fondatorul Partidului Conservator Dan Voiculescu şi fostul ministru al Justiţiei, Mona Pivniceru, au fost protagoniştii unei parodii muzicale realizate de jurnaliştii de la Kamikaze. Piesa se numește „Şi eu sunt varan” și este făcută de echipa care realizează emisiunea „Mondenii”.
Emil Boc
Fostul premier Emil Boc, acum primarul Clujului, este personajul principal în pamfletul „Guvernarea pinguinului”. Celebrul dans al pinguinului a fost foarte apreciat de politicieni, potrivit România Tv.