Politică și spionaj militar. Parteneriat strategic, colegi în NATO, astăzi relațiile dintre Armata română și cea americană sunt bine cunoscute, dar a fost o perioadă în care erau în organizații militare antagoniste: Tratatul de la Varșovia și Tratatul Nord-Atlantic.

Un document din 3 octombrie 1975 al Departamentului de Stat din SUA vorbește despre o perioadă ”mai puțin luminoasă”, ca să folosesc limbajul de lemn al vremii, a acestei relații. Imediat după invadarea Cehoslovacie, în 1968, Nicolae Ceaușescu a început un amplu program de dezghețare a legăturilor cu America. Prin întâlniri cu președintele Gerald Ford, în iunie 1975, la Washington, sau prin poziții relativ diferențiate față de ordinele lui Leonid Brejnev, ”țarul” de atunci al URSS, cum ar fi negocierile Conferinței de la Helsinki, unde s-au pus bazele viitoarei OSCE, Ceaușescu a reușit să pară independent, cel puțin pe unele teme, în materie de politică externă.

Pe fondul acestei destinderi, în martie 1975, generalul Ioan Coman a fost primul șef de Stat Major General al unei țări membre a Tratatului de la Varșovia care a vizitat Washingtonul. Vizita i-a fost întoarsă de generalul Frederick Weyand, omologul său american.

Din acel moment, experții americani care monitorizau Bucureștiul au văzut o nouă oportunitate: schimburile militare între două țări din Tratate oficial aflate în conflict. Era o mișcare periculoasă, atât pentru americani, care puteau fi suspectați de aliații din Europa de Vest, cât și pentru Republica Socialistă România.

 

Citește articolul integral, GRATUIT, pe Evenimentulistoric.ro