În vremuri marcate de pandemie, nicio măsură nu mai pare ieşită din comun când vine vorba despre prevenirea răspândirii coronavirusului chinezesc.
Astfel, Poliţia chiliană a început să dreseze câini pentru depistarea Covid-19, temuta boală care până la această oră a provocat peste 570.000 de morţi pe planetă.
Patrupedele vor ajunge să îndeplinească obiectivul prin detectarea prezenţei virusului în transpiraţie, conform AFP, citată de Agerpres.
În prima fază au fost selectaţi trei câini din rasa Golden Retriever şi un Labrador cu vârste cuprinse între patru şi cinci ani.
Câinii au fost utilizaţi anterior la depistarea stupefiantelor, materialelor explozibile sau a persoanelor dispărute, conform unui comunicat al sud-americanilor.
Program a apărut datorită colaborării poliţiei naţionale chiliene, a carabinierilor şi a specialiştilor de la Universitatea Catolică din Chile.
Ceea ce este şi mai interesant este că şi în Europa au fost aplicate recent iniţiative similare.
Franţa şi Marea Britanie sunt primele ţări care folosesc câini pentru depistarea Covid-19.
Câinii au 330 milioane de receptori olfactivi şi o capacitate de detectare a mirosurilor de cincizeci de ori mai bună decât a oamenilor, conform specialiştilor.
„Virusul nu are miros, ci mai degrabă infecţia care generează modificări la nivelul metabolismului”, care se traduc la rândul lor într-un tip particular de transpiraţie.
Aceasta „poate fi reperată de câine”, a explicat pentru AFP Fernando Mardones, profesor de epidemiologie veterinară.
Acelaşi specialist a precizat că s-a dovedit că aceste patrupede pot detecta boli precum tuberculoza, infecţiile parazitare şi chiar unele cancere în stadii incipiente.
Mai mult, câinii pot percepe micile modificări ale temperaturii corporale, astfel putându-se afla dacă o persoană are o stare febrilă.
Potrivit datelor puse la dispoziţie de Organizaţia Mondială pentru Sănătate Animală, câinii au un risc redus de a fi infectaţi cu Covid-19.
Mai departe, chilienii au dezvăluit că respectivii câini au început dresajul în urmă cu o lună.
În procesul de dresaj sunt folosite probe de transpiraţie prelevate de la pacienţii internaţi la clinica Universităţii Catolice.
Mai departe, se speră că aceşti câini vor fi operaţionali până la începutul lunii august. Scopul este acela de a fi folosiţi gări, aeroporturi sau unităţi medicale.
Conform ultimelor statistici, Chile a raportat marţi 1.836 de cazuri noi de Covid-19, acesta fiind cel mai redus număr înregistrat în ultimele două luni.
Până în prezent, această ţară a înregistrat 319.493 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.
Peste 11.000 de persoane au murit din cauza bolii, potrivit unui raport al Ministerului Sănătăţii din Chile.
sursa: Agerpres