Poliția Română, gafe peste gafe. De la căutatul unui suspect greșit, la descinderi la alte adrese decât cele vizate

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Ultimul rateu al Poliției Române în cazul Sibiu adaugă la un și lung de gafe încă una pe listă. Descinderile la adrese greșite, ba chiar la colegii de la trupele speciale, precum și alte greșeli flagrante vorbesc despre o parte din activitatea acestei instituții.

Poliția Română, una dintre instituțiile de forță ale statului, face gafe peste gafe.

Unul dintre cazurile care a făcut încojurul țării a fost cel în care poliția Gorj a căutat pentru crimă un bărbat greșit.

Mai exact în căutarea celui care și-a împușcat concubina, poliția a dat publicității imagini cu un alt bărbat.

Este vorba despre o persoană care avea deficiențe de auz și nu avea nicio legătură cu dosarul.

Cu toate acestea imaginile cu persoana greșită au rulat la toate posturile TV timp de trei zile la rugămintea Poliției.

Cel care a sesizat problema a fost verișorul persoanei vizate de imagini.

Un alt caz celebru este acela în care o bătrână în vârstă de 80 de ani a fost ”victima” mascaților.

Aceștia au spart ușa, au scotocit peste tot, iar în cele din urmă și-au dat seama că au greșit adresa.

Între timp, femeia și-a sunat fiica, fiind înspăimântată de oamenii îmbrăcați în negru.

ert este că, deși a fost la un pas de infarct, bătrâna nu a pățit nimic. U

n alt caz suprinzator a fost acela în care o femeie și fiica ei au fost ”vizitate” de mascați în martie 2021.

Gafe și la evidența populației

La Clinceni s-a întâmplat întreaga situație, iar fiica femeii a suferit un atac de panică în urma intervenției trupelor speciale.

Atunci, ministrul de interne și-a cerut scuze pentru gafă. Acest lucru nu a oprit însă intervențiile aiurea ale poliției.

Poliția Română a continuat seria de gafe cu un alt caz, când mascații căutându-l pe ”regele hârtiei igienice” au ajuns la vecinul lui.

Omul s-a trezit cu ei în casă, iar aceștia fără să stea pe gânduri l-au pus la pământ.

În cele din urmă, după ce a lămurit situația, bărbatul a explicat că îi va da în judecată.

Ultimul, dar nicidecum cel din urmă, de această data nu din vina poliției a fost în cazul Duduianu.

La una dintre percheziții, unul dintre suspecți figura pe buletin la aceiași adresa ca unul dintre colegii de la trupele speciale ale mascaților.

În cele din urmă suspectul a fost găsit, dar nimeni nu a reușit să elucideze misterul cu privire la adresa.

De reținut este că Evidența Populației este tot în subordinea Ministerului de Interne.