Poliţia maghiară a reţinut alţi patru cetăţeni români, acuzaţi de trafic de persoane. Numărul românilor reţinuţi în Ugaria se ridică la 23. MAE a anunţat vineri că 18 conaţionali au fost reţinuţi în ţara vecină, iar ulterior au apărut informaţii despre un bărbat cu dublă cetăţenie, austriacă şi română, care a fost de asemenea reţinut.
Potrivit Digi 24, cei patru români transportau clandestin, în duba lor, 21 de imigranţi (10 sirieni şi 11 afgani). Potrivit sursei citate, poliţia i-a prins pe cei patru în regiunea Csongrad. Ei călătoreau într-un autovehicul înmatriculat în Bulgaria în urma căruia se deplasa o dubă în care erau înghesuiţi cei 21 de refugiaţi.
Cei patru români vor fi prezentaţi astăzi în faţa tribunalului.
În total 23 de cetăţeni români au fost reţinuţi în Ungaria, fiind acuzaţi de trafic de imigranţi. Unul dintre aceştia a fost condamant în regim de urgenţă şi va sta în închisoare un an şi jumătate. Românul condamnat este şoferul camionului cu imigranţi care s-a răsturnat vineri pe o şosea din Ungaria. În plus, maşina acestuia a fost confiscată, iar românul a primit interdicţie de intrare în Ungaria timp de 3 ani