Poliția în alertă! Un deținut evadat se plimbă liber. Cum îl recunoașteți

Deținutul evadat are 41 de ani și era încarcerat în Penitenciarul Arad. El a fugit, vineri, de pe un şantier din Timişoara acolo unde lucra.

El este căutat de poliţişti și jandarmi în judeţele Arad şi Timiş, unde au fost organizate filtre pe drumuri.

La momentul evadării, deţinutul era îmbrăcat cu tricou albastru, bluză neagră, pantaloni gri-verzui, şapcă neagră, rucsac negru cu litera M pe el şi este tuns „capac”, a mai precizat sursa citată.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad, Eduard Magold, a declarat că Ion Murariu este condamnat definitiv la 4 ani şi 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. El era încarcerat în regim semideschis.

„În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului şi trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii”, a declarat Magold, citat de Antena 3.

În acţiunile de căutare mai sunt implicaţi poliţişti şi jandarmi din judeţele Arad şi Timiş

„Menţionăm că părăsirea fără autorizare a punctului de lucru aflat în exteriorul locului de deţinere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani”, a mai declarat Magold.