Poliția este în alertă după o spargere de proporții care a avut loc, luni dimineața, într-un complex rezidențial din Sectorul 3 al Capitalei. Zece mașini au fost găsite cu geamurile sparte.
Poliția Capitalei este în alertă după o spargere de proporții. Zece mașini au fost vandalizate și jefuiteîn parcarea unui complex rezidențial.
Oficiali din Poliția Capitalei au transmis că, în această dimineață, în jurul orei 9.00, prin apel 112 Secția 13 Poliție a fost sesizată că în parcarea unui complex rezidențial sunt mai multe autoturisme care prezintă geamul spart.
La acest moment se efectuează cercetarea la fața locului, fiind identificate zece autoturisme, din care fie au fost sustrase bunuri, fie s-a încercat sustragerea.
Cercetările sunt declanșate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și tentativă la furt calificat.