Poliţia, în alertă! Pedofili periculoşi, în libertate

Poliţiştii caută un bărbat bănuit că ieri dimineaţa, în jurul orei 8.00, ar fi agresat sexual o fetiţă de zece ani, în scara unui bloc din municipiul Galaţi.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean IPJ Galaţi, în timp ce se deplasa pe strada Brăilei din municipiul Galaţi, o fetiţă de zece ani a fost abordată de un bărbat necunoscut, care a condus-o în scara unui bloc, unde a agresat-o sexual. Semnalmentele agresorului: vârsta 35 - 40 ani, constituţie solidă, ten măsliniu. Bărbatul era îmbrăcat cu o geacă din material textil de culoare gri, pantalon, de asemenea din material textil, de culoare maro şi pe cap purta un fes de culoare neagră.

 

Asasinul fetiței de 5 ani din Baia Mare este de negăsit de aproape un an

 

De aproape un an de zile un pedofil periculos este liber. Acesta a abuzat și a omorât ulterior o fetiță de cinci ani. Familia a găsit-o dezbrăcată și violată, într-o clădire abandonată. Oroarea s-a petrecut anul trecut în data de 30 aprilie, în Baia Mare, nu departe de fostul combinat Cuprom. Fetița a plecat la joacă, după-amiaza. Seara nu a mai revenit acasă, iar familia ei s-a speriat, pornind în căutare. Doi frați au fost cei care au găsit trupul fetiței, dezbrăcat, cu capul spart cu o cărămidă.

Surse apropiate anchetei arată că, probabil, criminalul este un apropiat al familiei, deoarece fata ar fi plecat la joacă cu el de bunăvoie. După ce a abuzat-o într-o clădire dezafectată și fata a început să plângă, bărbatul, panicat că vor fi auziți iar faptele sale descoperite, a lovit-o în cap cu o cărămidă, ca să o reducă la tăcere. La mai bine de 10 luni de la crimă, autorul e de negăsit. Sute de anchetatori din Baia Mare și București au fost implicați inițial în anchetă, iar municipalitatea, împreună cu parlamentarii maramureșeni, au decis să ofere recompensă de zeci de mii de lei celui care ar avea indicii ce pot duce la prinderea asasinului. Mai mult, a fost stabilit profilul genetic al criminalului, pe baza probelor biologice găsite la locul crimei, dar acesta e de negăsit. „În continuare au loc cercetări pentru identificarea autorului”, a declarat pentru EVZ procurorul Bogdan Gabor, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș.