În timp ce interlopii fac legea în oraș, iar bișnitarii vând în văzul lumii, pe stradă, telefoane furate, politiștii clujeni se ocupă cu dosare grele. Au prins hoțul unei sticle de bere.
La finalul lunii februarie, după o anchetă penală cât se poate de minuțioasă, oamenii legii au elucidat misterul furtului unei sticle de bere dintr-un magazin.
Un tânăr de 27 de ani, fără domiciliu, “preferând parazitismul social”, după cum este descris în dosar, a fost dus în fața unui judecător cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat.
Rafael Ștefan Popon a fost acuzat că a furat o sticlă de berere și că este necesară arestarea infractorului. Cererea a fost însă respinsă de judecător, urmând ca bărbatul sa fie cercetat în stare de libertate. De precizat că magazinul din care bărbatul a sustras sticla de bere nu s-a constituit parte civilă în dosar.
sursa: