Inspectoratul General pentru Imigrări anunţă că a demarat, începând cu data de 8 iunie a.c., procedura de încadrare, din sursă externă, prin concurs, a opt posturi vacante de personal contractual în cadrul centrelor de cazare aflate în administarea inspectoratului. Posturile sunt scoase la concurs în Bucureşti, Arad, Timișoara și Giurgiu.
În vederea reducerii deficitului de personal și asigurarea activității în condiții optime, Inspectoratul General pentru Imigrări a demarat, începând cu data de 8 iunie a.c., procedura de încadrare, din sursă externă, prin concurs, a opt posturi vacante de personal contractual în cadrul centrelor de cazare aflate în administarea inspectoratului.
Posturile sunt disponibile la nivelul centrelor de cazare din București, Arad, Timișoara și Giurgiu, unde au fost scoase la concurs cinci posturi pentru muncitor calificat IV-I (instalator centrale termice, electrician de întreținere și reparații, electrician în construcții), două de îngrijitor clădiri și un post de magazioner.
Pentru înscrierea la concurs, candidații vor prezenta, în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării anunțului, dosarul de candidat care va fi depus la sediul Inspectoratului General pentru Imigrări, din strada Lt.Col.Marinescu Constantin, nr.15A, sector 5, București.
Concursul va consta în trei etape succesive, respectiv, selecția dosarelor de concurs, proba practică și interviul.
Informații suplimentare privind modalitățile de înscriere și participare la concurs, condițiile de recrutare, probele de selecție, criteriile de departajare și alte date importante vor putea fi obținute de la structura de resurse umane a Inspectoratului General pentru Imigrări. Totodată, anunțurile vor putea fi accesate, pe site-ul oficial al Inspectoratului General pentru Imigrări, la adresa www.igi.mai.gov.ro, secțiunea “Posturi Vacante”.
Personalul nou încadrat va lucra la Centrele Regionale de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil de la București, Giurgiu, Timișoara și la Centrul de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad.