Poliţiştii bucureşteni au efectuat, de vineri până duminică, acţiuni de control în cluburile de noapte din Capitală, pentru verificarea activităţilor economice şi prevenirea actelor de violenţă, a informat, duminică, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
O atenţie deosebită a fost acordată Centrului Istoric al Capitalei, zonă în care poliţiştii bucureşteni au continuat acţiunile demarate în urmă cu mai bine de trei săptămâni. Totodată, a fost demarată o verificare a societăţilor ce-şi desfăşoară activitatea în cadrul Complexului Comercial Obor, precum şi a unor agenţi comerciali din domeniul comercializării de anvelope. Acţiunea Poliţiei Capitalei a vizat şi combaterea evaziunii fiscale generate de comercializarea ilegală a ţigaretelor, respectiv a faptelor de contrabandă cu acest gen de produse, a menţionat sursa citată. Comerţul stradal neautorizat a reprezentat o altă direcţie de acţiune a poliţiştilor bucureşteni, urmărindu-se cu precădere identificarea de bunuri provenite din infracţiuni, în vederea recuperării acestora şi restituirii lor către deţinătorii de drept. Comerţ cu ilicit "pirotehnice" În atenţia poliţiştilor Capitalei s-au aflat şi sălile de jocuri, locaţii în care, dincolo de legalitatea operaţiunilor economice, s-a urmărit descurajarea şi combaterea faptelor de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică ori a celor comise cu violenţă. S-a avut în vedere şi comerţul ilicit cu articole pirotehnice, fapt pentru care ofiţerii specialişti în acest domeniu au verificat o serie de locaţii în scopul depistării şi descurajării viitoare a unor astfel de operaţiuni comerciale ilegale. Au fost vizate şi prevenirea furturilor de şi din autovehicule, în special pe timpul nopţii, sens în care poliţiştii judiciarişti au acţionat în colaborarea cu cei ai Brigăzii Rutiere.