Începând de astăzi și până pe data de 15 noiembrie traficul rutier pe podul de la Agigea, situat pe DN 39 la poziția kilometrică 8+988, se va desfășura restricționat, fiind permisă exclusiv circulaţia autovehiculelor cu MTMA ≤ 5tone, a anunțat Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale.
Restricția nu se va aplica însă pentru autovehiculele destinate transportului de persoane şi celor cu regim de circulaţie prioritară menţionate în OUG 195/2002, Art. 32, alin. (2) lit. a) si b), atunci cand se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au caracter de urgenţă.
Traficul rutier se va desfăşura pe benzile centrale ale podului, iar viteza de deplasare va fi limitată la 50 km/h. Pe perioada adoptării măsurii de restricţionare a circulaţiei, autovehiculele cu masa totală maximă autorizată superioară limitei de 5 tone vor utiliza variantele ocolitoare menţionate mai jos.
Rute alternative
Pentru relaţia Bucuresti – Port Constanţa Sud – Agigea – Negru Vodă – Mangalia si retur, traseul de ocolire va fi A2 (Bucureşti – Constanţa – Nod rutier Medgidia) – DJ 381 (Nod rutier Medgidia – Ciocârlia de Sus) – DN 3 (Ciocârlia de Sus - Cobadin) – DJ 391 (Cobadin – Mereni - Topraisar) – DN 38 (Topraisar - Agigea) – DN 39 (Agigea - Mangalia) si retur.
Pentru relaţia Hârsova (DN 2A) – Tulcea (DN 22) – Port Constanţa Sud – Agigea – Negru Vodă – Mangalia şi retur, traseul de ocolire va fi pe A4 (nod rutier Ovidiu – Nod rutier A4 cu A2) – A2 (nod rutier A4 cu A2 – Nod rutier Medgidia) – DJ 381 (Nod rutier Medgidia – Ciocârlia de Sus) – DN 3 (Ciocârlia de Sus - Cobadin) – DJ 391 (Cobadin – Mereni - Topraisar) – DN 38 (Topraisar - Agigea) – DN 39 (Agigea - Mangalia) si retur.
Instituirea restricţiilor de circulaţie este determinată de lucrările de reabilitare a podului de la Agigea, peste Canalul Dunăre Marea Neagră, situat pe DN 39 la km 8+988.