Conducerea PNL reclamă o serie de nereguli în domeniul achiziţiilor publice la ministerele Economiei, Dezvoltării Regionale şi Transporturilor.
Liberalii şi-au băgat miniştrii în şedinţă. Potrivit vicepreşedintelui PNL, Relu Fenechiu. La nivelul a cel puţin trei ministere există suspiciuni legate de modul în care au fost cheltuiţi banii publici de fosta guvernare.
“Cel puţin în trei ministere - Ministerul Economiei, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Ministerul Transporturilor, unde există suspiciuni de drenare a banilor publici în ultimii ani, s-a hotărât verificarea tuturor achiziţiilor publice şi a banilor cheltuiţi acolo", a declarat Fenechiu.
El a evitat să dea detalii cu privire la sumele care se vehiculează în aceste cazuri, limitându-se să precizeze că în acest sens controalele abia au început.
În paralel, liderul liberal a mai arătat că ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a propus numirea rapidă de manageri profesionişti la societăţile care urmează să fie privatizate.
“Este un prim pas spre trecerea spre managementul privat. Ceea ce este important este că trebuie să schimbăm conducerile politice ale acestor instituţii", a spus Fenechiu.