Virusul chinezesc face din ce în ce mai multe victime în România. Un membru al PNL a fost depistat pozitiv cu Coronavirus.
Un membru de la PNL Maramureș a fost confirmat pozitiv cu Coronavirus chiar în ziua în care premierul Ludovic Orban a fost în vizită în acea zonă a țării.
„Din respect pentru cetățeni, punem la dispoziție informații despre situația din cadrul organizației PNL Maramureș, referitor la măsurile luate pentru a păstra un mediu sigur în comunitate. În urma efectuării testelor de către președintele PNL Maramureș și toți ceilalți colegi din cadrul organizației, rezultatele acestora sunt negative.
De asemenea, colegul nostru este internat, sub supravegherea cadrelor medicale, îi dorim multă putere și însănătoșire grabnică. Conform legii, toți cei care au fost contacți direcți, în urma anchetei epidemiologice, sunt în acest moment în izolare”, anunță cei de la PNL Maramureș.
Reprezentanții partidului din Maramureș au mai declarat că persoana ce a fost testată pozitiv pentru Coronavirus nu a interacționat cu niciun alt membru de partid.
„În cadrul sediului se vor purta, ca și până acum, măștile de protecție, pe tot parcursul șederii, se fac dezinfecții periodice și sunt puse la dispoziție produse dezinfectante. Mai mult, la toate acțiunile care implică interacțiune cu oamenii, membrii PNL poartă și vor purta în permanență măștile de protecție, așa cum s-a întâmplat și până în prezent, inclusiv în spații deschise”, anunță reprezentanții PNL Maramureș, conform Antena3.
Grupul de Comunicare Strategică a făcut anunțul în urmă cu puțin timp: 1.269 de persoane au fost infectate cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore. Iar de la începutul pandemiei de COVID-19, bilanțul este de 93.864.
Până astăzi, 5 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 93.864 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 40.028 de pacienți au fost declarați vindecați și 12.123 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.269 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.