PNL insistă ca anumite prevederi din Legile Educației să rămână așa cum le-a formulat actualul ministru Ligia Deca. Surse

Sursa foto: Razvan valcaneantu \ EEC

PNL insistă în Coaliție pentru ca anumite prevederi din Legile Educației să rămână așa cum au fost formulate în propunerile actualului ministru Ligia Deca, susțin sursele politice. Printre acestea se numără bugetul mărit pentru bursele elevilor și existența calificărilor pentru fiecare profil.

Propunerile pe Legile Educației ale actualului ministru Ligia Deca au fost reformulate după încorporarea amendamentelor propuse în vară la proiectele legilor Cîmpeanu și nu sunt făcute publice, momentan. Parlamentul trebuie să adopte noile Legi ale Educației până pe 15 martie.

Care sunt prevederile din educație pe care PNL insistă în Coaliție

Prevederile din legile educației pentru care PNL insistă să rămână așa cum au fost formulate de ministrul Educației Ligia Deca sunt ca bugetul pentru burse să se tripleze și să crească numărul beneficiarilor.

De asemenea, potrivit surselor, se vrea ca „Masa Caldă” din școli să devină „Masa Sănătoasă”, iar de acest program să aibă parte un milion de copii. Vor exista calificări pentru fiecare profil, inclusiv cele teoretice, recunoscute/acceptate pe piața muncii.

În plus, personalul didactic din unitățile de învățământ aflate în zone defavorizate beneficiază de o primă de instalare neimpozabilă egală cu cinci salarii minime brute pe țară, cu condiția asumării unei perioade minime de cinci ani școlari.

Se are în vedere ca Ministerul Educației, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, să poată organiza unități de învățământ de tip „școala românească din afara granițelor țării”, cu predare în limba română.

Învățământul în sistem dual este extins

O altă propunere a Ligiei Deca face referire la învățământul în sistem dual care poate fi extins în învățământul postliceal și universitar. Astfel, învățământul dual poate fi continuat în cadrul universităților, care pot constitui consorții pentru a oferi o educație de calitate.

Totodată, PNL insistă în coaliție pe introducerea zonelor prioritare de educație cu scopul de a reducere diferențele privind accesul, participarea și rezultatele școlare ale elevilor aflați în risc de excluziune socială.

O altă prevedere face referire la angajatorii care înființează unități de educație timpurie, între 0-6 ani, destinate copiilor propriilor angajați. Astfel, ei ar putea beneficia de facilități cum ar fi că angajatorul poate opta pentru deducerea parțială din obligațiile ce îi revin ca plată la bugetul de stat.