Discuțiile de pe scena politică rămân în continuare pe tema majorării pensiilor. Nicolae Ciucă a reamintit care este poziția Partidului Național Liberal vizavi de noua lege. Totodată, liderul PNL a adus lămuriri legate de posibilele creșteri de taxe aplicate în 2024.
Președintele Partidului Național Liberal susține că legea pensiilor trebuie să fie sustenabilă. În același timp, Nicolae Ciucă a precizat că promisiunile făcute românilor trebuie respectate. De asemenea, acesta a prezentat poziția PNL vizavi de aplicarea unor noi taxe în 2024.
PNL nu susține mărirea taxelor
Liberalul a precizat că partidul pe care îl reprezintă nu susține alte creșteri de taxe și impozite. Nicolae Ciucă a menționat că investițiile și mediul de afaceri reprezintă punctele cheie prin intermediul cărora veniturile aduse la bugetul statului ar putea crește.
„Creșterea veniturilor la buget se poate face prin investiții și mediul de afaceri. Dacă noi venim azi, după ce în urmă cu două luni am modificat partea de fiscalitate, parte care e clar că impactează mediul de afaceri, adică motorul economiei și să ne gândim că anul viitor venim cu noi taxe, PNL nu susține o astfel de decizie.”, a afirmat oficialul.
Totodată președintele Partidului Național Liberal susține că una dintre actualele priorități este consolidarea capitalului românesc. De asemenea, liberalul a precizat că absorbția din PNRR ar trebui să crească în 2024.
„ E în datoria și responsabilitatea noastră să identificăm acele măsuri prin care să putem crește și să asigurăm coerența investițiilor. Avem nevoie să consolidăm capitalul românesc. (...)Anul viitor trebuie să creștem absorbția din PNRR. ”, a adăugat Nicolae Ciucă.
Promisiuni legate de pensii
Președintele PNL a subliniat că punctul de pensie a fost majorat punctul de pensie cu 40% în perioada în care a fost premier.
„PNL a majorat punctul de pensie cu 40%. Pe mandatul cât am fost premier de la 1265 la 1785 lei. (...)Aici nu e vorba de joc politic, oamenii așteaptă de la noi decizii și măsuri. ”, a adăugat liderul Partidului Național Liberal.
Totodată, Nicolae Ciucă a precizat că promisiunile făcute vizavi de legea pensiilor trebuie respectate.
„ E să avem tăria și să facem în așa fel încât ce promitem oamenilor să se întâmple. Legea pensiilor trebuie să fie sustenabilă. ”, susține oficialul.
De altfel, liderul PNL a anunțat după ce s-a votat legea pensiilor că seniori din România merită un trai decent după o viață de muncă.
Nicolae Ciucă a specificat că toate majorările ar trebui să fie făcute în „perfecta aliniere ”cu bugetul de stat.
Ciucă, despre ruperea coaliției dintre PSD și PNL
Pe fondul numeroaselor tensiuni iscate în ultima perioadă pe scena politică, Nicolae Ciucă a dat asigurări că PNL nu urmărește ruperea coaliției. Liderul Partidului Național liberal a precizat că disputele politice vizavi de acest context nu își au rostul.
„Nu consider că în momentul de față putem să ieșim în fața românilor, să discutăm de ruperea coaliției. Cine vorbește de ruperea coaliției pierde. PNL în continuare se preocupă de tot ce înseamnă guvernare, tot ce înseamnă menținerea coaliției. ”, a conchis Ciucă.
Liberalul susține că actuala guvernare trebuie să se concentreze pe creșterea economică, dincolo de controverse.