35-40.000 de euro va avea de plătit PNL lunar, către vicepreşedintele Relu Fenechiu, în contul datoriei reeşalonate de 900.000 de euro.
Fenechiu a anunţat astăzi că a ajuns la o înţelegere cu colegii de partid pentru plătirea în rate a datoriei de-a lungul a doi ani. Astfel, litigiul dintre partidul din care face parte şi firma sa s-a încheiat odată cu semnarea unui act adiţional de reeşalonare a plăţilor pe parcursul a doi ani. "S-a făcut un document de reeşalonare a plăţilor. Acest subiect s-a născut datorită unei transparenţe totale a campaniei electorale a PNL şi eu sunt bucuros că la ora aceea am putut sa fiu de folos PNL-ului. În momentul în care se va recupera acest debit se va intra într-o normalitate totală. Oricum şi acum suntem tot în normalitate iar acel document a fost făcut pentru că aşa cere legea şi nu din alte motive", a spus Fenechiu. În ceea ce priveşte gestul recurgerii la instanţă, Fenechiu a explicat că a fost doar o procedură pentru a preveni pierderea acestui debit , de vreme ce, conform legii, dacă o datorie nu este recuperată în termen de trei ani şi nu există o acţiune pentru recuperarea debitului, acel debit se prescrie. "De aceea, noi nu am făcut decât să respectăm legea, bineînţeles într-o discuţie mai mult decât amiabilă cu administraţia PNL", a mai aprecizat Fenechiu. Un simplu calcul arată că trezoreria PNL va trebui să suporte lunar în medie o povară financiară de circa 37.500 de euro pentru onorarea acestei restanţe către firma lui Fenechiu care a asigurat în 2009, în contul acestei sume, materiale promoţionale pentru campania electorală a liderului liberal Crin Antonescu în cursa pentru scaunul prezidenţial din Cotroceni. Citiţi şi: Crin Antonescu, dator un milion de euro la Relu Fenechiu