Ploile au inundat mai multe birouri de la ultimul etaj al Palatului Victoria, apa de ploaie infiltrându-se prin acoperişul clădirii, aflată în renovare, potrivit mediafax.ro.
Sediul Guvernului se află în proces de consolidare şi renovare, iar constructorii au decopertat mai multe părţi din acoperişul clădirii, care nu a fost încă renovat şi izolat. ”Constructorii au decopertat o parte din acoperiş, iar apa de ploaie s-a infiltrat şi a pătruns chiar în birouri ocupate de funcţionari”, potrivit unor surse din cadrul Palatului Victoria. Potrivit acestora, în clădire nu există birouri libere pentru mutarea acestor funcţionari, care trebuie să lucreze în spaţii în care apa se infiltrează sau chiar picură din tavan. Palatul Victoria, o clădire încadrată în Clasa I de risc seismic, este supusă de doi ani unor lucrări de consolidare şi reamenajare încă nefinalizate.