Ploile abundente au făcut prăpăd în mai multe județe din România. Fenomenele hidrometeorologice de sâmbătă și duminică au produs efecte în 32 localități din 14 județe. INGHA a emis avertizări de viituri, valabile și duminică, 25 iunie.
Update: O viitură a inundat duminică două sate din Arad, în urma viiturii și a torenților din Bazinul Hidrografic „Criș Alb”. ISU Arad a trimis în zonă doua echipaje de la Garda nr.2 de interventie Gurahonț, un ofițer, patru subofiteri și trei soldați, pentru o misiune de recunoaștere. Echipele nu au putut pătrunde cu autospecialele de intervenție în localitate, drumul fiind rupt de viituri, așa că încearcă pe jos, prin traversarea cursului apei.
Probleme sunt și în Hunedoara, după o rupere de nori. Patru sate sunt izolate, iar ISU Hunedoara a anunțat că sunt circa 200 de persoane la care nu se poate ajunge. 15 localități au avut probleme cu alimentarea cu energie electrică, fiind afectate peste 1.200 de persoane.
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a spus că la nivelul județului au fost afectate 33 de localități în Ținutul Pădurenilor și pe Valea Mureșului.În județului Hunedoara, în ultimele 24 de ore, au fost în vigoare mai multe avertizări cod portocaliu și cod roșu de vreme rea.
În Buzău, circulația a fost întreruptă pe DJ 203L, în comuna buzoiană Brăești, unde trecerile provizorii prin râul Bălăneasa, amenajate ca variante provizorii pe perioada reconstruirii podurilor din zonă, au devenit impracticabile în urma viiturilor.
„Pe DJ 203 L sunt două poduri afectate și nu se mai circula deloc (la intrare în Bozioru și la intrare in Brăești), însă nu e nicio localizate total izolată, întrucât sunt rute ocolitoare. De la Brăești se poate ieși pe Lopatari și Odăile, iar din Bozioru se poate ieși pe Colți”, a informat Prefectura Buzău, potrivit antena3.ro.
Știre inițială: Ploile din ultimele săptămâni au făcut ravagii în mai multe județe din România. Sâmbătă, zeci de curți au fost inundate și zeci de copaci au căzut peste mașini și acoperișuri, iar mai mulți turiști au fost blocați pe munte, din cauza efectelor codurilor roșii și portocalii de furtună.
Fenomenele hidrometeorologice de sâmbătă au produs efecte în 32 localități din 14 județe. Avertizările au fost valabile pentru județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brașov, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Timiș și Vrancea.
Din cauza vremii, pompierii au fost nevoiți să intervină pentru a evacua șase case și sase anexe. Au fost nevoiți să scoată apa din 73 de curți și opt subsoluri. De asemenea, ajutorul echipelor ISU a fost solicitat și pentru degajarea a 30 copaci, fiind avariate două autoturisme, două acoperișuri de case și șase anexe.
Un complex comercial a fost lovit de fulger. În urma incidentului a izbucnit un incendiu, pompierii fiind nevoiți să intervină pentru a lichida flăcările.
Furtunile de sâmbătă au făcut prăpăd. Mai mulți turiști au rămas blocați pe munte
În localitatea Râmeț din județul Alba, pompierii au avut de dus la îndeplinire o misiune destul de grea. Un grup de 25 de turiști, cu vârste cuprinse între 20 – 60 ani, au rămași blocați pe munte. Ei nu au mai putut înainte din cauza creșterii nivelului pârâului Râmeț din satul Cheia, localitatea Râmeț. Din fericire, niciun din cei 25 de turiști nu a avut probleme medicale.
Viiturile au dus la blocarea traficului rutier pe trei drumuri din județul Hunedoara. Circulația a fost oprită din cauza apei și aluviunilor acumulate, precum și a copacilor căzuți pe carosabil.
În ceea ce privește alimentarea cu energie electrică, s-au înregistrat avarii în 12 localități din județele Bacău și Hunedoara, potrivit antena3.ro.
Avertizări de cod portocaliu și galben pe râuri din 21 de bazine hidrografice
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis avertizări cu privire la riscurile de viituri pentru râurile din 21 de bazine hidrografice. Avertizările au fost emise sâmbătă, însă ele se mențin în vigoare până duminică după-amiaza.
Începând de sâmbătă, de la ora 14.00, până duminică, la prânz, este în vigoare Codul Portocaliu. Acesta va afecta râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele Bihor şi Cluj), Crişul Alb (judeţele Hunedoara şi Arad), Arieş, Mureş (judeţele Sibiu, Hunedoara, Arad, Alba şi Cluj), Târnava Mică (judeţele Harghita, Mureş şi Alba), Târnava Mare (judeţele Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu şi Alba), Bega (judeţul Timiş), Cibin (judeţele Sibiu şi Braşov), Moldova (judeţele Suceava şi Neamţ), Bistriţa (judeţele Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Trotuş (judeţele Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bârlad (judeţele Neamţ, Iaşi şi Vaslui) şi Miletin (judeţele Botoşani şi Iaşi).
Hidrologii au actualizat Codul Galben, valabil începând de sâmbătă, de la ora 13.00, până duminică, la miezul nopţii. În acest interval sunt vizate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa-Năsăud), Someşul Mic (judeţele Bihor şi Cluj), Someş (judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna (judeţele Sălaj şi Satu Mare), Barcău (judeţele Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele Hunedoara şi Arad), Mureş (judeţele Cluj, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Harghita, Mureş şi Bistriţa-Năsăud), Arieş (judeţele Alba şi Cluj), Târnava Mică (judeţele Harghita, Mureş şi Alba), Târnava Mare (judeţele Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu şi Alba), Bega (judeţul Timiş), Timiş (judeţele Caraş-Severin şi Timiş), Pogăniş (judeţul Caraş-Severin), Bârzava (judeţele Caraş-Severin şi Timiş), Caraş (judeţul Caraş-Severin), Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Gilort, Motru, Jiu (judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), Olt (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Gorj, Argeş, Olt şi Dolj), Suceava (judeţul Suceava), Moldova (judeţele Suceava şi Neamţ), Bistriţa (judeţele Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Trotuş (judeţele Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Bârlad (judeţele Neamţ, Vaslui, Iaşi, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Siret (judeţul Galaţi), Jijia (judeţele Botoşani şi Iaşi) şi Prut (judeţele Vaslui şi Galaţi).
Un cod galben de inundații este emis și pentru râurile din bazinele hidrografice Argeş (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa, Prahova (judeţele Dâmboviţa şi Prahova) şi Prut (judeţul Botoşani). Acesta este valabil duminică, între orele 6.00 şi 24.00.