În această noapte, pasionații de astronomie sau simplii curioși vor avea prilejul să observe ploaia de stele Perseide, fenomen denumit după constelația Perseu.
Fenomentul numit Perseide va fi vizibil în această noapte, iar reprezentanții Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” indică în ce parte a cerului trebuie să privim.
Conform informațiilor prezentate, cea mai bună perioadă de observare a ploii de stele căzătoare este după miezul nopții, până dimineaţa. Anul acesta, Luna se va afla într-o fază mică şi va apune la ora 23 și, astfel, cerul va rămâne întunecat și va permite o mai bună observare a fenomenului.
Fenomenul de „stea căzătoare” este foarte bine cunoscut. O dâră luminoasă, pe cer, este lăsată de o particulă sub 1 mm diametru ce arde în atmosfera Pământului, la frecarea cu aerul. Pentru o fracţiune de secundă se vede acest fenomen, denumit de astronomi meteor (stea căzătoare), produs de particula de praf cosmic care arde în atmosferă.
În ce parte a cerului trebuie să căutăm Perseidele
Activitatea Perseidelor a început pe data de 17 iulie şi se va încheia la 24 august. În perioada maximă, în caz că cerul este senin, se pot observa 100 de meteori într-o oră, potrivit NASA.
Pentru a vedea mai bine Perseidele, trebuie să privim cerul între punctele cardinale Nord și Nord-Est, în dreapta cunoscutei constelații Carul Mare. Pentru cei care nu știu să se orienteze, telefoanele de generație mai nouă au și busolă instalată. Iar acest lucru mai ușoară găsirea punctelor cardinale.
Ploaie de stele are radiantul în constelaţia Perseu, observabilă din emisfera nordică, care este traversată de Calea Lactee. Este o constelație bogată în stele, printre care şi steaua dublă Algol prima stea variabilă descoperită.
Despre fenomenul Perseidelor
Curentul de meteori al Perseidelor este cel mai cunoscut datorită faptului că a prezentat de-a lungul timpului o activitate regulate. Este observat de cel puțin 2000 de ani. Este unul dintre cei mai dinamici curenţi meteori, datorită trecerii, în 1992, a cometei-părinte, Swift-Tuttle, la periheliu - punctul cel mai apropiat de Soare - ocazie cu care s-a produs o intensificare a activităţii. Frecvenţa meteorilor a fost de 400 pe oră în 1991 şi 1992, apoi a scăzut la circa 100 pe oră în 1999.
În mişcarea sa pe orbită, Pământul întâlneşte curenţii de meteori în aceleaşi zone, punctul lor maxim de activitate producându-se într-o anumită perioadă a anului. Aceşti curenţi de meteori poartă denumirea constelaţiei sau a stelei în dreptul căreia este situat radiantul: Perseide, Leonide, Aqaride, Capricornide.
Primele observaţii despre vizibilitatea unui astfel de fenomen se găsesc în cronicile chinezeşti, unde se spune că, în anul 36, într-o singură noapte au fost văzuţi peste 100 de meteori.