Plita ceramica, bijuteria din bucatarie

Are design elegant si minimalist, gateste mai repede si se curata mult mai usor.

Cand te hotarasti sa schimbi vechiul aragaz cu echipamente incastrabile si moderne te poti trezi in fata unui sir de plite frumoase, cu diverse insusiri, despre care insa nu stii foarte multe lucruri. Exista multi producatori, fiecare cu denumirile sale specifice, astfel ca uneori deslusim mai greu prin noianul de specificatii tehnice care este produsul cel mai indicat pentru tine. 

Poti cumpara luand in consideratie doar designul liniar si minimalist, dar si mai bine ar fi sa afli care sunt calitatile tehnice. In primul rand, este bine de stiut ca exista plite care functioneaza cu ajutorul energiei electrice sau cu gaz metan si ca cele ceramice pot fi vitroceramice sau plite cu inductie.

Cele electrice gatesc de doua ori mai repede "Multi se intreaba care dintre variante, plita electrica sau plita pe gaz, este mai eficienta din punct de vedere al consumului. In realitate, cele doua nu pot fi comparate la consum pe ora, pentru simplul motiv ca plitele electrice gatesc de doua ori mai rapid decat cele pe gaz. Ca atare, consumul lor, in fapt, este sensibil egal ca pret, chiar si atunci cand curentul electric este considerat a fi o sursa mai scumpa de energie", explica Lucian Ghitescu, manager electrocasnice incastrabile Whirlpool.

In plus, mai exista un argument important in favoarea plitelor care functioneaza cu energie electrica, pentru ca, de multe ori, casele de vacanta sau chiar locuintele permanente sunt situate in zone in care nu exista racordare la gaze, sau in care cea mai apropiata sursa este situata foarte departe, fapt care ar creste enorm costurile de racordare. In acest caz, cuptorul si plita electrica reprezinta solutia ideala.

Supla si vitroceramica

Plitele ceramice tind sa devina preferatele consumatorilor, fie ca sunt vitroceramice sau cu inductie. Suprafata acestor plite este realizata din cristal, de regula de culoare neagra, fapt care le face mai atragatoare din punct de vedere estetic si mult mai usor de curatat.

Suprafetele ceramice sunt perfect plane si permit introducerea de panouri de comanda de tipul touch screen, cu programare la atingere, care inlocuiesc traditionalele busoane de la plitele pe gaz. Plita vitroceramica functioneaza electric, in baza unor rezistente electrice care transmit energia termica la suprafata de cristal si de la suprafata de cristal la vasul de gatit.

Exista insa si producatori care ofera sisteme ce permit alaturarea unei plite pe gaz si a unei plite vitroceramice, fiecare avand latimea de 30 cm. Acestea se monteaza una langa alta, formand impreuna o plita mixta, cu dimensiunea standard de 60 cm. Alte module succesive, precum friteuza, de 30 cm, pot fi in continuare adaugate, dupa necesitati.

"Plitele vitroceramice domina piata in tarile unde nu exista retea de gaz", afirma Valeriu Cobaschi, director general Franke Romania. "La noi s-a creat in timp obisnuinta utilizarii gazului, astfel incat, in prezent, se cauta si se folosesc mai mult plitele cu gaz.

Cele vitroceramice sunt preferate de clientii straini, de cei care nu au in apropierea caselor o sursa de gaz, cum se intampla adesea la casele de vacanta, sau de catre cei care au nevoie ca alternativa, in cazul opririi gazului, de o plita electrica", explica Cobaschi.

CU INDUCTIE

Ramane tot timpul rece Plitele ceramice cu inductie au un mod de functionare mai aparte. Acestea creeaza un camp electromagnetic, care transmite energia termica direct la continutul vasului de gatit, trecand peste etapa in care intai se incalzeste suprafata plitei. In acest mod, plita ramane rece chiar si atunci cand este in functiune.

Pentru ca acest principiu al campului electromagnetic sa functioneze, este necesar ca vasul de gatit sa fie metalic, preferabil din inox. Plita pe inductie gateste repede si sigur si elimina potentiale accidente. Pretul acestor plite depaseste insa 3.000 de lei.