Ediția 2017 a WTA Finals a debutat astăzi odată cu partida dintre Karolina Pliskova și Venus Williams, primul duel din Grupa Albă.
Pliskova (locul 3 WTA) a dispus în primul meci al zilei de americanca Venus Williams (5 WTA), în minimum de seturi, scor 6-2, 6-2. Astfel, sportiva din Cehia a făcut un pas important pentru calificarea în semifinalele competiției de la Singapore.
Următorul meci din Grupa Albă va începe de la ora 14:30 (în direct la Digi Sport 2), între iberica Garbine Muguruza, a doua favorită a turneului, și Jelena Ostapenco (Letonia/7 WTA).