Alexandru Ioan Cuza a murit, în 1873, la Heidelberg, vegheat de doamna sa, Elena. Pe patul de moarte, Cuza şi-a exprimat dorinţa de a fi înmormântat la Ruginoasa. Aşa s-a şi făcut.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Ruginoasa s-a aflat pe linia frontului.
La 1944, rămăşiţele sale pământeşti au fost mutate la Curtea de Argeş, iar la 1946 au fost mutate, din nou, la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, unde odihnesc şi acum.
Bombardamentele au afectat grav Palatul de la Ruginoasa, iar după două decenii de paragină a trecut printr-un proces de restaurare (1969-1979), fiind deschis publicului, ca muzeu, în anul 1982.
Sicriul ars
Elena Cuza i-a supravieţuit soţului său: s-a stins din viaţă la anul 1909, la Piatra Neamţ.
Dorinţa sa a fost să fie înmormântată la Soleşti (Vaslui) lângă mormântul mamei sale.
Însă, după unele surse, pe ultimul său drum, vagonul mortuar a luat foc. A ars complet, cu tot cu sicriul pe care-l transporta.
Pierderea Ruginoasei
Între anii 1890-1900, Palatul şi moşia Ruginoasa revin Mariei Moruzi, fosta soţie a lui Alexandru, fiul cel mare al domnitorului Cuza.
Aceasta fiind văduvă aici a trăit o poveste de dragoste cu Ionel Brătianu, în urma acesteia, a venit pe lume în 1898, viitorul mare istoric Gheorghe I. Brătianu.
După 1900, reşedinţa de la Ruginoasa, ca urmare a dispoziţiilor testamentare ale Domnitorului, au fost donate Spitalului „Caritatea” din Iaşi, ce a amenajat în palat un Spital de Copii „Cuza-Vodă”, după 1936, imobilul a fost concesionat Regiei Căilor Ferate Române care a organizat aici un Sanatoriu pentru bolnavii de plămâni.
Doamna Elena Cuza a revenit la Ruginoasa în anul 1907, după ce a restaurant biserica, numai pentru a dezgropa osemintele Domnitorului și ale lui Dimitrie Cuza, pe care le-a depus în interiorul bisericii.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric