Știți vorba aceea a țăranului, care și-a scos vaca la târg și de câte ori cineva îl întreba despre calitățile animalului, acesta îi nega orice virtute, iar la întrebarea „de ce ai adus-o la târg” acesta îi răspunde „ca s-o fac de râs!”.
Tot așa și cu justiția noastră: tot prezentăm câte abuzuri se comit, câte destine se distrug, toate aceste dezvăluiri nu au însă nicio finalitate. Căci în justiție nu se schimbă nimic, ea funcționează la fel, este din nou arătată poporului și din nou hulită public: „cât de rea și de defectă este!”. Mai mult, acum apare la orizont și o supra impozitare! Cu ce rezolvă aceste măsuri problemele din justiție? Devine ea mai corectă, mai independentă ori mai competentă prin tăierea de venituri? Devine vaca mai grozavă dacă țăranul îi taie rația de mâncare? Nu, căci dacă avea rezultate, țăranul nu o mai scotea la târg să o facă de râs. Au venituri și pensii prea mari magistrații? Cu certitudine, unii da! Cei care nu doar că nu merită acele sume, dar nu ar merita niciun leuț. Căci ei ar trebui să răspundă pentru ceea ce fac, iar nu să fie recompensați de societate, esențială fiind răspunderea magistraților și dorința justiției de a-și face curățenie din interior.
Magistrații guralivi, care în loc să își vadă de treaba lor și să aplice legea, iar nu să se dedea la vendete, concursuri cu ani de pușcărie și alte astfel de minunății în afara legii, nu au ce să caute în sălile de judecată ori în birourile de procurori. Pentru a scăpa de racilele din sistemul de justiție, trebuie eliminați cei ce fac de râs roba pe care o poartă... sunt destul de puțini, dar în funcții cheie și cu rol de decizie. Trebuie găsită urgent această cale de ieșire din hăul în care sunt aruncați magistrații, toți de-a valma, prin extragerea celor cu pete din sistem și păstrarea celor cu integritatea și moralitatea imaculate. Dacă nu se va înțelege acest aspect, „dănileții” și „matileții” vor continua să oripileze publicul, iar „facerea de râs” a justiției nu va folosi nimănui, doar vor justifica iminente „răzbunări” publice împotriva întregului sistem. Căci, în mod cert, un sondaj de opinie despre pensiile magistraților va avea același rezultat ca cel despre răspunderea magistraților: 90% doresc tăierea pensiilor cu fix 90%, la fel ca și răspunderea magistraților, iar cel ce va veni cu un astfel de „program de guvernare” va câștiga enorm din această demagogică idee. Cei ce doresc să se evite aceste generalizări trebuie să conștientizeze că responsabilizarea lor în funcții poate evita toate aceste derapaje de la normal: este adevărat că este firesc să primește venituri consistente, dar numai dacă „livrezi” un act de justiție de calitate. Nu are nevoie societatea noastră de magistrați-urlători, de magistrați-vindicativi, de magistrați-sclavi sau alte asemenea specimene, ci doar de magistrați înțelepți, curajoși și drepți. Oamenii simt când un sistem îi protejează sau îi asuprește și nu își dorește torționari plătiți regește ... sau oricum, nu de bunăvoie. Căci „ochiul stăpânului îngrașă vita”, ceea ce înseamnă că, dacă nu te ocupi personal de tot ceea ce ai dobândit, nu vei avea succes în ceea ce faci. Lăsând tot timpul pe alții să ne gospodărească, vom ajunge la faliment... dacă nu am ajuns deja.
Așadar, faceți voi, membrii CSM, curățenia necesară, cei ce ar trebui să fiți „stăpânii” justiției, nu așteptați să vină să vă rezolve problemele și să vă elimine pe voi, nu știu ce organisme, comitete și comiții internaționale. Căci toți aceștia tratează întreaga justiție ca pe un sclav, incapabil să gândească pentru el ori pentru familia sa, bun doar pentru a executa muncile cele mai josnice trasate: eliminarea personajelor și ideilor incomode pentru ei.