Aproximativ 1.000 de angajaţi de la ArcelorMital Galaţi au fost disponibilizaţi la cerere, alţi o mie aşteptând să primească acordul conducerii pentru a pleca din combinat, a declarat Adrian Adăscăliţei, liderul Federaţiei Sindicale a Siderurgiştilor FSS Metarom, de la ArcelorMittal Galaţi.
Conform acestuia, numărul celor care vor pleca ar putea creşte în perioada următoare, deoarece au fost înregistrate alte o mie de solicitări din partea angajaţilor care doresc să părăsească platforma în cadrul noii scheme de autodisponibilizări.
Dorian Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al ArcelorMittal Galaţi, a refuzat să facă orice declaraţie referitoare la plecările voluntare ale angajaţilor.
Plecări până la 31 martie
Programul de autodisponibilizări a început la 1 ianuarie 2009 şi se va încheia la data de 31 martie 2009.
Oamenii au fost îndemnaţi să părăsească unitatea chiar de către conducerea combinatului, care le-a oferit un pachet financiar mai generos decât cel prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă.
Ofertă generoasă
Pachetul include o sumă fixă, care variază între 10.000 de lei şi 25.000 de lei, în funcţie de vechime.
De asemenea, salariaţii vor primi, timp de până la 24 de luni, ultimul salariu brut încasat în luna anterioară plecării.
În prezent, la ArcelorMittal Galaţi mai lucrează aproximativ 12.500 de angajaţi, jumătate faţă de cât număra combinatul în toamna lui 2001, când a fost preluat de compania anglo-indiană Ispat.
Pentru că una din clauzele privatizării prevedea că nu se pot face concedieri timp de cinci ani de la preluarea Sidex Galaţi, cum se numea atunci combinatul, noua conducere le-a oferit compensaţii financiare angajaţilor care doreau să plece de bună voie, în cadrul mai multor serii anuale de autodisponibilizări.
Ultima a avut loc la sfârşitul anului 2007, când 640 de siderurgişti au decis să plece de bunăvoie din companie.
Citiţi şi Arcelor Mittal a dat liber la plecări voluntare Mittal concediază în Polonia