Plecare surpriză la vârful ProTV! Directorul de achiziții programe și-a dat demisia după 15 ani

Sorina Big spune că pleacă din „motive personale”

Sorina Big, directorul de achiziții programe de la Pro TV a părăsit compania după 15 ani. Informația a fost confirmată chiar de ea pentru presa străină. "Motivele sunt personale. A fost o decizie personală", a declarat Sorina Big, pentru Paginademedia.ro. "Deocamdată, după 15 ani, "respir" un pic înainte de următorul pas", a adăugat fosta directoare. Sorina Big coordona departamentul de achiziții de programe, filme, seriale și formate din 2006.

Reprezentanții Pro TV au precizat că nu se va face o nouă angajare, iar atribuțiile Sorinei Big vor fi preluate de departamentul de programming. Sorina Big a lucrat în televiziune, la departamentul de programe, începând din 1995. După doi ani petrecuți la Antena 1, și trei la HBO, începând cu toamna anului 2000 s-a anjat la ProTV, la departamentul de achiziții, unde, după șase ani a fost numită director al departamentului.