Fondatorul Playboy, Hugh Hefner, a fost considerat, ani la rând, cel mai fericit bărbat de pe Planetă.
În jurul sau au roit cele mai frumoase femei iar revista cu iepuraşi i-a umplut buzunarele. Iată însă că magnatul Playboy a început să îşi vândă din proprietăţile luxoase, şi nici publicaţia destinată exclusiv domnilor nu stă prea bine la încasări. Vinovata este o "femeie" capricioasă şi nemiloasă: criza! Reduceri de personal Că Hefner şi-a scos la vânzare casa, situată lângă celebra Playboy Mansion, locul în care de-a lungul anilor au locuit cele mai râvnite vedete ale revistei a devenit deja de notorietate. Potrivit "Los Angeles Times", casa are două etaje, cinci dormitoare, şapte băi, o bibliotecă, un salon şi mai multe livinguri. Motivul vânzării este cât se poate de serios: băieţii lui Hefner trebuie să aibă finanţe cu care să îşi achite cursurile la colegiu. Trustul lui Hugh Hefner are şi el probleme. Potrivit presei americane, Compania Playboy Enterprises a lăsat deja pe drumuri mai mulţi angajaţi, iar conducerea a anunţat că reducerile de personal se fac pentru a economisi trei milioane de dolari anual.Coordonarea publicaţiei se face din "cartierul general" din Chicago, oraşul New York fiind considerat prea scump. Conform Reuters, Playboy vrea să se transforme dintr-o companie media, în una care îşi licenţiază brand-ul. Negocieri de vânzare Încă din decembrie 2009, Playboy a purtat negocieri de vânzare cu Iconix Brand Group, o companie care licenţiază brand-uri vestimentare. "Iepuraşul" caută noi surse de venit prin licenţierea brand-ului său celebru, după ce publicitatea în revistă a înregistrat un declin semnificativ. Compania este în special afectată de pornografia gratuită sau cu preţuri mici de pe internet sau de pe canalele de televiziune plătite. Playboy a fost înfiinţată în 1953, evoluând de la o revistă pentru adulţi la o corporaţie globală care produce filme, programe de televiziune, produse promoţionale, lenjerie, bijuterii, muzică şi multe altele. <iframe width="638" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/v-zVBxi1UPY" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>