O lege adoptată în februarie 2024 la nivel european face obligatorii de anul viitor plăţile instant în întreaga Uniune Europeană. Legea ilustrează doar punctul culminant al unui proces îndelungat, implementat în tot mai multe state ale lumii, inclusiv majoritatea statelor europene, ca răspuns la nevoia introducerii serviciului în sistemele lor financiare.
Din martie 2024, printre aceste țări se numără și Republica Moldova. Sistemul MIA, dezvoltat de banca centrală și pus la dispoziția utilizatorilor prin intermediul instituțiilor financiare din sistem, a reușit la scurt timp de la introducere să-și demonstreze avantajele, marcând ireversibil trecerea de la transferuri lente și costisitoare la tranzacții ieftine, sigure şi cu o durată de doar câteva secunde.
MIA, un succes pentru piața Republicii Moldova
MIA Plăți Instant, sistemul dezvoltat în Republica Moldova de Banca Națională a Moldovei, se aliniază la modelul și standardele tehnice implementate în Zona Unică în Plăți în Euro (SEPA Instant Credit Transfer), precum și la cele mai reușite modele pe plan internațional, cum ar fi cel din Brazilia cu un grad avansat de acoperire. Furnizat prin intermediul aplicațiilor financiare din telefoanele mobile, MIA a fost lansat pe 12 martie 2024 și are deja peste 128.000 de utilizatori în toată Republica Moldova. Noul sistem a fost utilizat până acum pentru transferarea a peste 200.000.000 de lei, în cadrul a aproximativ 200.000 de tranzacții.
Sistemul permite persoanelor să transfere bani instant între toate conturile de plăți, indiferent de instituția financiară la care se deservesc, fără a oferi acces unor terțe persoane la datele bancare, doar prin intermediul indicării numerelor de telefon ale participanților la tranzacții.
Un avantaj este că noul sistem de transfer nu presupune comisioane până la atingerea sumei cumulative de 10 mii de lei, care reprezintă limita lunară. Pentru transferurile ulterioare atingerii acestei sume, se aplică comisioane mici, ce nu depășesc 5 lei pentru un transfer, indiferent de instituțiile financiare implicate (bancare și non-bancare).
Două opțiuni cu MIA
În prezent, MIA Plăți Instant permite două opțiuni: Transfer Instant (P2P) și Solicitare de Transfer (RTP), însă se planifică extinderea sistemului precum plățile în bază de cod QR, plățile în bază de linkuri în magazinele online, transferuri între conturile proprii (Me2Me), plățile către guvern (P2G), iar în 2025, se planifică a fi introduse și transferurile între persoane juridice. MIA Plăți Instant, sistemul dezvoltat în Republica Moldova de Banca Națională a Moldovei, se orientează la modelul și standardele tehnice implementate în Zona Unică în Plăți în Euro (SEPA Instant Credit Transfer), precum și la cele mai reușite modele pe plan internațional, cum ar fi cel din Brazilia cu un grad avansat de acoperire.
Din 2025, plățile instant devin obligatorii în Uniunea Europeană
În prezent, plățile instant sunt efectuate în majoritatea țărilor doar la nivel intern, însă în februarie 2024, Uniunea Europeană a adoptat un proiect de lege care va obliga băncile să ofere, începând de anul viitor, plăţi instant în toate ţările din Uniunea Europeană la acelaşi tarif ca un virament clasic. Regulamentul privind plăţile instant va permite consumatorilor şi companiilor din Uniunea Europeană şi ţărilor din Spaţiul Economic European să efectueze transferuri în euro în mai puţin de 10 secunde în orice moment al zilei, inclusiv în afara programului de lucru obişnuit, nu doar în aceeaşi ţară, dar şi într-un alt stat membru al Uniunii Europene.