Pe lângă laserul de la Măgurele, pavilionul României la EXPO Astana 2017 are ca punct principal de atracție două dispozitive cu ajutorul cărora vizitatorii se plimbă, de la mii de kilometri distanță, prin cea mai mare rafinărie din țara noastră: Petromidia
Situat în aceeași clădire cu cel al Slovaciei, Franței și al Qatarului, pavilionul țării noastre la expoziția mondială de Energia Viitorului - Astana EXPO2017 - are 370 de metri pătrați și este compus din două camere. În prima se află laserul de la Măgurele, care n-a funcționat în prima lună. Cu toate acestea, „potrivit statisticilor oficiale furnizate de organizatori, aici de la stand, zilnic ne vizitează între 1.200 şi 1.500 de persoane, ceea ce, după părerea mea, înseamnă foarte mult”, explica Cezar Manole Armeanu, ambasadorul României în Kazahstan, care a avut amabilitatea să ne ofere informații.
La plimbare, prin cea mai mare rafinărie
La Standul României sunt și două platforme tip virtual reality ale Rompetrol. Iar vizitatorii se înghesuie la ele, pentru că, astfel, se pot „plimba” virtual prin toate instalațiile din platforma Rafinăriei Petromidia. „Petrolul este cea mai importantă sursă de energie din lume. În fiecare zi folosim sute de obiecte făcute din el”, așa începe povestea țițeiului spusă, în engleză, de Howard Dell Jr, în 5,5 minute. Vizitatorul - purtător de ocherari 3D - merge din terminalul offshore operat de Midia Marine Terminal, unde se descărcă navele, apoi prin rafinărie, unde înțelege ce înseamnă să prelucrezi 5 milioane de tone de țiței anual, ba chiar are ocazia să urce la înălțimea turnului de cocsare (circa 60 de metri). Se învârte apoi prin centrul de comandă de unde se dirijează tot ce se întâmplă în uriașa instalație. Drumul combustibilului se încheie la o benzinărie din Chitila, unde oamenii se bucură de produsul final de calitate.
„Legături există, trebuie dezvoltate”
România exportă în Kazahstan, în principal, produse ale industriei chimice și conexe, metale comune și articole metalice, dar cea mai mare cerere o au mașinile, aparatele și echipamentele electrice produse în țara noastră. În ce privește importul, 99% o reprezintă țițeiul kazah care este prelucrat în platformele petrochimice Petromidia și Vega. „Legături există, trebuie însă dezvoltate”, a subliniat ambasadorul român Cezar Manole Armeanu. Domnia sa consideră că ar fi foarte important pentru firmele din România să-și extindă afacerile în această țară. „Kazahstanul este de zece ori mai mare decât România. De asemenea, 99 dintre elementele tabelului lui Mendeleev se găsesc aici. Prezenţa firmelor româneşti pe această piaţă cred eu că este deosebit de importantă. (...) De altfel, în mandatul meu, principalul focus este latura economică”, a arătat ambasadorul. Unul dintre principalele obiective ale mandatului său este deschiderea unei linii aeriene directe între Bucureşti şi Astana. Aceasta s-ar putea realiza dacă cele două companii naționale Air Astana (Kazahstan) și TAROM (România) ar face un parteneriat.