Cancerul este o boală extrem de nemiloasă, încă care este din ce în ce mai des întâlnită. Depistarea și tratarea unei astfel de probleme medicale este destul de dificilă în România, însă lucrurile urmează să se schimbe în bine. Planul național de combatere a cancerului a fost lansat și „fixează obiective realistice și măsurabile”.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că în acest an, pe 4 februarie, România va marca pentru prima dată Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului. Oficialul a declarat că se va lansa un Plan național de combatere, care prezintă o viziune nu doar pentru prezent, cât și pentru viitor. Noul proiect nu va rezolva peste noapte problemele pacienților, însă definește un traseu standardizat al acestora.
„Anul acesta vom marca pentru prima dată Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului, pe 4 februarie, prin angajamente asumate şi direcţii de acţiune pentru punerea imediată în practică, şi nu doar prin dialog despre deziderate, necesităţi şi justificări ale lipsei de acţiune.
Lansăm, aşadar, un plan naţional care dezvoltă o viziune atât pentru prezent, cât şi pentru generaţiile viitoare, şi care se bazează pe o abordare integrată, ambiţioasă şi racordată la eforturile europene de reducere a îmbolnăvirilor de cancer.
Cu siguranţă, conştientizăm cu toţii că acest demers nu va rezolva peste noapte toate problemele cu care se confruntă pacientul oncologic sau domeniul oncologiei. Ceea ce am apreciat însă când am analizat acest Plan este că fixează obiective realiste şi măsurabile şi că defineşte un traseu standardizat al pacientului”, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis.
Şeful statului a adăugat că „Planul pune un mare accent pe încurajarea şi finanţarea suplimentară a investigaţiilor medicale, care să depisteze primele semne de boală şi să ducă la diagnostic precoce şi tratament eficient”.
Bolnavii de cancer din România vor avea acces la cele mai noi terapii
În cadrul declarațiilor făcute miercuri, Klaus Iohannis a susținut că acest Plan prevede și decontarea testărilor genetice, în urma cărora se pot prescrie tratamente mult mai exacte, cu șanse mult mai mari de vindecare. Șeful de stat vrea să se implice direct în acest proiect și susține că este absolut necesar în România având în vedere că ne aflăm în topul statisticelor europene privind numărul bolnavilor de cancer.
„Ca să dau doar câteva exemple, de la începutul anului viitor ar trebui să devină complet funcţionale programele naţionale de screening pentru anumite tipuri de cancer. Tot în 2023 este prevăzută finalizarea criteriilor care să permită decontarea testărilor genetice, în urma cărora se pot prescrie tratamente mult mai bine ţintite şi cu şanse majore de vindecare. O măsură pe care o consider foarte importantă este realizarea, până la finalul lui 2024, a unui Registru Naţional de Cancer.
Totodată, în perioada 2023-2026, se estimează realizarea unui fond de inovaţie în sănătate, care să ofere pacienţilor din România accesul rapid la cele mai noi terapii. Planul prevede, în intervalul 2023-2024, identificarea unor soluţii şi pentru finanţarea îngrijirilor paliative pentru pacienţii cu cancer, o modalitate de îmbunătăţire a calităţii vieţii atât pentru pacientul oncologic, cât şi pentru familie şi cei apropiaţi.
Am ţinut să dau aceste câteva exemple concrete pentru a sublinia că Planul Naţional de Combatere a Cancerului este unul temeinic pregătit, motiv pentru care are toată susţinerea mea. Şi vă asigur, totodată, că voi urmări îndeaproape progresul în implementarea lui, care este esenţială în ţara noastră, aflată, din păcate, în topul statisticilor europene privind numărul bolnavilor de cancer”, a completat preşedintele Iohannis.
„Cancerul este o boală care poate fi prevenită, iar povara sa poate fi redusă semnificativ”
„Pentru aceasta însă trebuie să existe responsabilitate asumată pentru punerea în practică a unui program sustenabil de vaccinare, a unor acţiuni de depistare precoce şi de screening, precum şi asigurarea accesului la diagnostic şi tratament în mod egal şi echitabil pentru toate categoriile socio-economice. Valorificarea oportunităţilor de finanţare rămâne, de asemenea, crucială pentru reuşita acestui demers şi pentru recuperarea decalajelor în îngrijiri şi acces la tratament inovator.
Nu putem construi o Românie a viitorului fără să fim atenţi la starea de sănătate a cetăţenilor noştri, un aspect definitoriu pentru bunăstarea socială. Avem datoria de a face tot ce ţine de fiecare dintre noi pentru a sprijini eforturile în această bătălie pentru viaţă. O societate cu adevărat puternică este o societate solidară, care are grijă de fiecare dintre membrii săi. Domeniul sănătăţii este şi trebuie să rămână dincolo de orice miză politicianistă şi îi îndemn pe toţi actorii cu responsabilităţi, din sfera publică şi privată, să contribuie la punerea în aplicare a acestui Plan, în beneficiul tuturor cetăţenilor”, a conchis Iohannis.