Construirea unei bănci criogenice alimentate cu energie solară pe Lună. Acesta este proiectul ambițios al Universității din Arizona de a oferi o „poliță de asigurare” globală, în cazul unei crize planetare, scrie Newatlas.
Planul B pentru salvarea animalelor în caz de Apocalipsă: Arca lui Noe. Pe Lună!
În cazul unei catastrofe globale, pe care mulți nu o consideră prea departe, cum poate fi protejată imensa varietate de plante și animale de pe Pământ? O echipă de cercetători a venit cu o soluție: o „Arcă a lui Noe”, pe Lună, care stochează milioane de probe de semințe, spori, spermă și ouă înghețate.
Ideea nu este chiar nouă, dar oamenii de știință de la Universitatea din Arizona vor astfel să ofere un ”Plan B” pentru salvarea viețuitoarelor de pe Terra. O poliță de asigurare globală modernă, în cuvintele lui Jekan Thanga, profesor de inginerie aerospațială și mecanică la Universitatea din Texas. Aceștia au ilustrat proiectul la Conferința IEEE Aerospace, discutând obiective, concepte și o primă analiză de fezabilitate.
Cum vor fi salvate plantele și animalele pe Lună
Ei susțin că o modalitate prin care se poate face acest lucru ar fi colectarea și stocarea unor eșantioane de specii în seifuri „rezistente la Sfârșitul Lumii”, cum ar fi Svalbard Global Seed Vault. Aflată în Arctica, această bancă de semințe găzduiește aproape un milion de mostre de culturi alimentare importante din întreaga lume, păstrate în caz de dezastru. Așa-numitele „grădini zoologice înghețate” îndeplinesc o funcție similară pentru animale, păstrând spermă, ouă, embrioni, ADN sau probe de țesut.
Instalația își poate menține probele înghețate datorită permafrostului și rocii din jur. Scopul este, desigur, conservarea speciilor importante în caz de dezastru. Dar realitatea a arătat că nimic nu este cu adevărat rezistent la Apocalipsă. Svalbard Global Seed Vault în sine a fost pus la încercare atunci când temperaturile record au dus la topirea permafrostului, în 2016, și au permis intrarea apei în instalație.
Pământul este instabil
„Pământul este în mod natural un mediu instabil”, a spus Thanga. „Acum aproximativ 75.000 de ani am avut o întâlnire cu erupția supervulcanică din Toba, care a provocat o perioadă de răcire a planetei de 1.000 de ani și cu un declin al diversității umane”.
Noul concept de Arcă lunară propus de cercetătorii de la Universitatea din Arizona consideră că, în multe privințe, Luna este o locație perfectă pentru acest tip de facilități. Este un mediu înghețat și stabil din punct de vedere tectonic.
Arca lui Noe, construită în interiorul unor tuburi de lavă
Echipa propune ca Arca lunară să poată fi construită în interiorul unor tuburi de lavă, care au fost descoperite recent chiar sub suprafața Lunii. Tije de ascensor s-ar extinde în jos, în instalație, unde probele pot fi stocate în module de conservare criogenică, răcind semințele la aproximativ -180 ° C (-292 ° F) și celulele animale la -196 C (-321 ° F). Totul ar fi alimentat de panouri solare aflate la suprafață.
Un obstacol pentru a face ceva pe Lună este de a aduce materialele acolo. Dar, spune echipa, nu este insurmontabil. Cercetătorii estimează că ar fi nevoie de aproximativ 250 de lansări pentru a transporta 50 de eșantioane din fiecare dintre cele aproximativ 6,7 milioane de specii de pe Pământ.