După ce a obţinut postul de prim-ministru cu ajutorul PNL, PSD pune la cale o nouă şmecherie prin care speră să se caţere şi la Cotroceni tot cu sprijinul liberalilor. După eşecul ruperii PNL cu sprijinul lui Tăriceanu, pesediştii trec acum la planul B.
Insistenţa cu care Victor Ponta şi liderii PSD vorbesc despre continuarea „proiectului USL”, despre „refacerea USL după alegerile din 25 mai” nu mai apare atât de lipsită de sens după ce eforturile de spargere a PNL au eşuat. Pesediştii pregătesc de fapt terenul pentru o nouă combinaţie politică, alături de aceeaşi naivi liberali, care să asigure ascensiunea la Cotroceni a lui Victor Ponta. Vehiculul identificat de data aceasta nu va mai fi Crin Antonescu, ci Klaus Iohannis sau un alt liberal de forță. Un sondaj INSCOP, dat publicităţii zilele trecute, scoate în evidenţă că tandemul preşedinte-premier preferat de cei mai mulţi dintre români ar fi Victor Ponta la Cotroceni şi Klaus Iohannis la Palatul Victoria. Astfel, această variantă ar fi dorită de 31% dintre respondenţi, în timp ce cuplul Antonescu – Iohannis ar fi votat de 22,7%, iar Ponta-Maior de 21,5%. PSD nu ar fi reuşit prea curând să ajungă la guvernare, ba să mai şi înhaţe poziţia de prim-ministru, dacă nu erau liberalii. Fără o mască şi fără o poveste pe care s-o legitimeze şi alţii, căci asta a fost istoria cu USL şi lupta împotriva „dictatorului” de la Cotroceni, PSD ar mai fi stat încă mult şi bine în opoziţie. Cu PNL în rolul „idiotului util”, pesediştii au ajuns iată să acapareze toate pârghiile de putere care ţin de Executiv. În urma parteneriatului cu PSD, liberalii nu numai că au fost folosiţi ca rampă pentru cucerirea guvernării de către inamicii lor tradiţionali, fiind apoi umiliţi şi păcăliţi, dar se confruntă acum şi cu o puternică presiune menită să-i dezbine, să-i fărâmiţeze. Însă pesediştii au în continuare o nevoie disperată să-şi păstreze „masca” pentru a-şi atinge şi scopul suprem, obţinerea Preşedinţiei României. Crin Antonescu, fript zdravăn după mariajul cu Victor Ponta, a sesizat bine, de această dată, strategia pesedistă: „Constat o dată că domnul Ponta nu are curaj fără camuflaj. Deci, tot vrea să ascundă PSD, că e cu alţii, că e cu UNPR, că e cu domnul Tăriceanu”. Cum Ponta nu mai are cum să ascundă PSD după Crin Antonescu şi PNL, este nevoie de o nouă şmecherie prin care pesediştii să se pitească măcar după PNL sau ceva cu alură similară pentru a obţine majoritatea voturilor. Planul B, după cum se reliefează în aceste zile, este de a-i atrage pe liberali într-o altă combinaţie în care să li se promită postul de premier, la schimb cu Preşedinţia. „Eu mă bazez în continuare pe toţi liderii, militanţii şi votanţii PNL care nu uită cine este adversarul nostru şi al României", susură dulce Victor Ponta, în timp ce sondajele arată ce echipă invincibilă ar face şeful PSD tocmai cu liberalul Iohannis. Sondaje care apar nu mult timp după ce același Ponta anunța că ”dacă viitorul preşedinte va fi de centru-stânga, premierul obligatoriu să fie centru-dreapta”. Toată propaganda pesedistă lucrează acum cu emiţătoarele TV la maxim pentru a ţine în geam moarta USL, în speranţa că PNL va scoate un scor prost la europarlamentare iar liberalii deprimaţi se vor descotorosi apoi de Crin Antonescu pentru reveni la măcelaria cu ciolane groase a premierului. Dacă Victor Ponta va reuşi să ajungă şi preşedinte cu sprijinul PNL, pitulat după un USL second-hand, cel puţin un liberal va avea satisfacţia că nu el a mai fost cel tras pe sfoară. Căci cine are impresia că PSD îţi va ţine cuvântul şi va promova un penelist sau pe oricine altcineva in afară de un pesedist pe postul de premier să îl întrebe pe Crin Antonescu ce părere are. CITEŞTE ŞI ALTE OPINII DE ACELAŞI AUTOR:
- De ce Mircea Badea are freză de strungar optzecist?
- Caterinca guvernează Românica
- Tristeţea domnului Gâdea
- Ponta va deveni istorie după noiembrie 2014
- Crin Antonescu nu mai are cale de întors
- Delirul lui Victor Ponta are o explicaţie
- PSD ne-o spune în faţă: Dacă vreţi salarii şi pensii, lăsaţi-ne să furăm
- Manipulările primitive ale premierului Antena 3, Victor Ponta
- Basca lordului Valeriu Zgonea