Compania PCC SE, acţionar minoritar în cadrul companiei de stat Oltchim, a anunţat că a depus astăzi o plângere la Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva directorului general al Otchim, Constantin Roibu, prin care solicită efectuarea de cercetări având în vedere suspiciunile de corupţie cu privire la activitatea acestuia în cadrul companiei.
Plângerea depusă de PCC SE se întemeiază pe unele informaţii publicate recent în presă, solicitând DNA să cerceteze dacă faptele prezentate în media reprezintă infracţiuni comise de Constantin Roibu, susţine PCC.
"Unele dintre aceste fapte se referă la folosirea ilegală a creditelor garantate de stat cu fonduri publice în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate. Mai mult decât atât, s-a afirmat în media că domnul Roibu, care în virtutea funcţiei de director al Oltchim are obligaţia de a superviza activitatea combinatului, a favorizat efectuarea unor operaţiuni comerciale şi financiare în scopul obţinerii de beneficii personale. De asemenea, s-a susţinut că ar fi asociat cu alte persoane fizice sau juridice în vederea efectuării de operaţiuni în scopul obţinerii de foloase proprii, operaţiuni care sunt în detrimentul companiei pe care acesta o conduce", se arată într-un comunicat al PCC. Contactat de EVZ, directorul general al Oltchim a declarat că nu este mirat de acţiunea PCC, precizând totodată că informaţiile publicate sunt false. "N-am de ce să îmi fac probleme. Pot să fiu cercetat, o să dovedesc că nu aceasta e realitatea, apoi o să mă îndrept în instanţă împotriva lor", a spus Roibu. Combinatul ar putea fi lansat la privatizare La ultima vizită în România, oficialii Fondului Monetar Internaţional au cerut, printre altele, şi privatizarea combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea. Secretarul de stat în Ministerul Economiei Karoly Borbely, a declarat recent că două fonduri de investiţii străine, dintre care unul american, sunt interesate să participe la privatizarea companiei de stat Oltchim. Ministerul ar dori să vândă pachetul majoritar de acţiuni, dar o decizie nu a fost încă luată. Constantin Roibu a precizat că strategia ministerului, aprobată şi de guvern în primăvara acestui an, prevede conversia datoriilor Oltchim către AVAS în acţiuni, demararea programului de investiţii, apoi a procesului de privatizare. Deocamdată, compania speră să obţină fondurile necesare pentru capital de lucru, în vederea repornirii instalaţiilor de la Arpechim Piteşti, cumpărate de la OMV Petrom în decembrie anul trecut. Capitalul necesar lunar este de 50 milioane de euro.
Ministerul Economiei este acţionarul majoritar al Oltchim, cu 54,7% din titluri, PCC deţine 12,15%, restul acţiunilor fiind deţinute de persoane fizice şi juridice.