Agenţia spaţială americană NASA a publicat un videoclip realizat pe baza datelor transmise de sonda New Horizons, în care sunt prezentate craterele de pe Pluto.
Sonda New Horizons deţinută de NASA se află la peste 5,6 miliarde de kilometri de Pământ. Cu ajutorul navei experţii analizează planeta Pluto şi zonele mărginaşe ale Sistemului Solar.
NASA a publicat un videoclip realizat pe baza datelor transmise de sonda New Horizons, în care sunt prezentate craterele de pe Pluto sau munţii cu şanţuri de pe cea mai mare lună a acestei planete, Charon.
"Complexitatea sistemului geologic al lui Pluto este mult mai mare decât ne putem imagina. Oriunde ne-am uita apar noi mistere. Aceste hărţi noi furnizate de misiunea de explorare a sondei New Horizons ne vor ajuta să aflăm noi detalii despre Pluto',' a declarat Alan Stern, principalul cercetător din cadrul misiunii New Horizons.