Victor Piţurcă a declarat în direct la Digi Sport că zilele lui Gigi Becali în fotbalul românesc sunt numărate. Fostul selecționer este de părere că patronul Stelei nu face ce ar trebui să facă la club.
Supărarea lui Pițurcă pornește de la faptul că Gigi Becali nu mai investeşte în Centrul de copii şi juniori şi nu are o strategie "sănătoasă", care să vizeze dezvoltarea pe termen lung.
Ba mai mult, Victor Pițurcă este de părere că echipa pe care a antrenat-o și el nu are ce căuta în Liga 1. Steaua lui Becali depinde prea mult de banii de la UEFA, iar finanţatorul face totul "după ureche", lucruri care se vor întoarce împotriva lui.
"El a avut noroc că i-a mers, de acum încolo n-o să-i mai meargă. Îi spun eu, poate să ia tot ce e mai bun, nu o să-i mai meargă cu fotbalul. Gata, s-a terminat, gata, s-a dus! Totul a fost făcut la întâmplare acolo, totul la întâmplare . A avut bani şi a luat tot ce a fost mai bun în fotbalul românesc, dar acum nu mai merge aşa", a explicat Victor Pițurcă, la Digi Sport.
Gigi Becali a pierdut procesul cu Armata
Decizia Curții de Apel s-a dat în favoarea Armatei, iar Gigi Becali poate contesta verdictul la Înalta Curte de Casație și Justiție. Gigi Becali a dat în judecată CSA Steaua și OSIM imediat după ce a pierdut marca la Înalta Curte de Casație și Justiție, susținând că nici echipa Clubului Sportiv al Armatei nu are dreptul să folosească marca, scrie România TV. Finanțatorul Stelei în postura de a pierde cel de-al treilea proces în fața CSA Steaua din ultimii trei ani.