Piţurcă a semnat pe trei ani cu "Ştiinţa"

Fostul selecţioner a parafat ieri contractul oficial cu "juveţii" şi aseară urma să conducă primul antrenament al "alb-albaştrilor".

Victor Piţurcă a semnat ieri, după trei runde de negocieri, o înţelegere valabilă pe trei sezoane cu Universitatea Craiova. Piţurcă şi Mititelu au vorbit mai întâi la Bucureşti, apoi au stat la masă la un restaurant din Craiova până la cinci dimineaţa, în noaptea de miercuri spre joi.

Adrian Mititelu, patronul Universităţii, a anunţat triumfător, ieri-după-amiază, că "Piţurcă e noul antrenor al echipei. De acum începe o nouă epocă la Universitatea!". Fostul selecţioner n-a spus niciun cuvânt, dar Mititelu a început imediat "să dea tot din casă": "Piţurcă îşi va alege singur stafful în care Silvian Cristescu va ocupa funcţia de preşedinte. Din echipa sa vor face parte şi Neagoe, Florin Marin, Boldici, Ovidiu Costeşin... ".

"La norocul pe care îl are, va face performanţă"

Pe fostul brutar ajuns în fruntea grupării craiovene l-a luat gura pe dinainte şi l-a "înţepat" involuntar pe noul tehnician, susţinând că principala calitate a acestuia ar fi norocul.

"Nu vă aşteptaţi la miracole, pentru că am putea avea deziluzii. Dar la norocul pe care îl are şi priceperea de care a dat dovadă de atâtea ori, Piţurcă va face performanţă aici", a spus Mititelu. După ce şi-a dat seama, probabil, de gafă, patronul şi-a schimbat radical poziţia: "Ce obiectiv de performanţă să-i impun eu lui Piţurcă? E un pleonasm să alături cuvântul «performanţă» de Piţurcă!".

Steliştii au continuat să-l ia peste picior pe Piţurcă, deşi tehnicianul a reconstruit din temelii echipa din Ghencea în această vară. "O să vedem cum se va înţelege cu Mititelu. Să nu-i trimită şi lui un SMS din ăla cu «incompatibil». Pentru Steaua e bine că se duce la Craiova. Piţurcă e un antrenor care va întări Craiova şi se va bate cu candidatele Stelei. Noi am jucat cu ei, le-am luat trei puncte. Şi, în retur, îi dăm şi lui o «tocană»", a trâmbiţat ieri Gigi Becali.

Acest atac vine la câteva zile după ce Ilie Dumitrescu a spus că Steaua joacă mai bine în mandatul lui.